„Creștinul își trăiește viața cu credință și astfel el speră” (Pr. Marius Furtună)
Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca găzduiește, an de an, în fiecare miercuri și vineri din perioada Postului Mare (de la ora 19.00) o serie de cateheze destinate celor ce doresc să se pregătească pentru Sărbătoarea Învierii Domnului, ca sufletele lor să se poată deschide Luminii Domnului Înviat, reînnoindu-se în credință, bucurie și har. În acest an, sub egida Jubileului Speranței în Biserica Catolică, Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla – prin Biroul pentru Evanghelizare și Cateheză, în colaborare cu Facultatea de Teologie Greco-Catolică (din cadrul UBB) -, a propus ca acest itinerariu spiritual să se desfășoare sub tema generală: „Speranța, lumină pe cale pentru Familia lui Dumnezeu”.
Cea de-a treia cateheză (din 12 martie 2025), a revenit Pr. Marius Furtună, rectorul Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”, care a ales să vorbească despre: „Speranța Vechiului Testament, promisiunea unui Mesia”. A început cu o întrebare, „Ce este o speranță?”, la care a oferit apoi un răspuns relevant: „Ei bine, speranța este o așteptare. Așteptarea a ceva ce se va întâmpla. Nu este o așteptare pasivă, ci este trăirea unei așteptări. Există diferență foarte mare între a aștepta tramvaiul, de exemplu, sau a aștepta să sosească un oaspete drag în casa mea. În primul caz stau și aștept, sperând că vine, iar în cel de-al doilea caz fac curățenie, pregătesc masa, îmi organizez ziua pentru momentul în care va veni persoana pe care o aștept. Și vedem cum speranța este legată de o așteptare trăită. Speranța, totodată este legată de o promisiune. O promisiune făcută de cineva, cândva și cu privire la ceva anume. Fără aceste elemente, nu putem avea o speranță, nu poate fi vorba despre o adevărată speranță. Poate fi o posibilitate, dar nu o speranță.”
Speranța creștină
A continuat: „Pe ce se bazează speranța noastră, speranța creștină? Ei bine, putem spune că această speranță a noastră a creștinilor se bazează pe promisiunea, pe făgăduința făcută de Dumnezeu. Când? Începând de la Adam și Eva, trecând prin păcatul strămoșesc, până la Isus Hristos, trăim speranța împlinită prin Isus Hristos și care continuă înspre cele veșnice. Ce ne promite Dumnezeu? Ne promite mântuirea, viața veșnică în Împărăția Cerurilor. Iată care sunt caracteristicile speranței creștine și astfel vedem cum aceasta se întemeiază, se bazează, se fundamentează în și pe Dumnezeu. De aceea speranța creștinului nu este o posibilitate din mai multe variante. «- Vine sau nu vine tramvaiul?», «- Câștig sau nu câștig la loto?», «- Îl aleg pe X sau pe Y?». Nu! Speranța creștină este trăirea vieții cu certitudinea că ceea ce Dumnezeu a promis de-a lungul relației cu omul se va împlini.
Speranța, totodată, este susținută în trăirea vieții de către credință. Credința, am putea spune, este combustibilul care ne ajută să putem să ne trăim viața sperând. Ce este credința, combustibilul care întreține speranța? Credința este răspunsul omului la ceea ce Dumnezeu dezvăluie despre Sine ființei umane. Este ceea ce ne învață catehismul. Deci credința este răspunsul meu la ceea ce Dumnezeu îmi dezvăluie despre El mie, fiecăruia dintre noi. Și atunci apare întrebarea: Ce dezvăluie omului Dumnezeu despre Sine? Este tot ceea ce cunoaștem, ceea ce Biserica ne învață, ceea ce am învățat din catehism, ceea ce ajungem să înțelegem în viața de zi cu zi. Și vedem deci cum credința, răspunsul meu la ceea ce Dumnezeu mi-a făcut cunoscut despre El, este alimentul, combustibilul forței care mă ajută să trăiesc, să-mi trăiesc viața sperând. Aici este logica pentru acele cunoscute fraze ale Fericitului Arhiereu Iuliu Hossu: «Credința noastră este viața noastră». Credința este ceea ce mă face să trăiesc iar viața mea este spațiul în care eu răspund la ceea ce Dumnezeu mi-a dat despre Sine. Și printre cele ce Dumnezeu mi le-a dat este și făgăduința Sa. Deci, iată cum credința este cea care susține speranța. Ei bine, creștinul își trăiește viața cu credință și astfel el speră. Nu pot spera dacă nu cred. Fără credință, speranța nu are pe ce să se fundamenteze. Desigur, orice așteptare are la bază o credință. Dar pentru noi, ca și creștini, este credința că Dumnezeu împlinește ceea ce promite, ceea ce făgăduiește. De aceea credința este trăită în prezent, iar speranța privește spre viitor.
Dumnezeu va fi alături de om
Adam și Eva, protopărinții noștri, după căderea lor în păcatul de neascultare a poruncii divine sunt pedepsiți de Dumnezeu. Cu toate că sunt pedepsiți, atunci când Dumnezeu rostește Evei pedeapsa, face o promisiune: «Din sămânța ta se va naște cel care va zdrobi capul șarpelui». Este o promisiune că din femeie, din Eva, se va naște omul care va combate, va învinge în bătălia asupra răului. Prin această promisiune Dumnezeu îi dă omului speranța care este și a noastră astăzi, că Dumnezeu va fi alături de om, chiar și în lupta cu răul, chiar dacă a fost alungat din Rai. Și, totodată, deschide speranța înspre revenirea în raiul de unde au fost alungați părinții noștri.” Privind și la alte personaje biblice, despre a căror viață a vorbit mai pe larg – Avram, Moise, Regele David, despre profeți, pr. Marius Furtună a concluzionat: „Acest lucru trebuie să-l învățăm, că suntem chemați să avem speranță, dar speranța noastră nu trebuie să fie una după criteriile noastre: «- Doamne, vreau cutare lucru, dar vezi că până mâine, că de mâine nu mai îmi trebuie…», ci, dacă-i cerem lui Dumnezeu împlinirea făgăduinței pe care El ne-a făcut-o, atunci trebuie să avem, cu ghilimele de rigoare, «bunul simț» de a ne supune voinței lui Dumnezeu. Suntem chemați să sperăm la ceva mult mai mare decât poate mintea noastră umană să conceapă. De aceea promisiunile lui Dumnezeu se împlinesc dincolo de existența unei singure persoane. Acest lucru în raportul nostru cu Dumnezeu suntem chemați să-l descoperim în fiecare zi. Astfel se poate spune că speranța creștină trece dincolo de orizontul vieții de pe acest pământ.
Creștinul este omul, la urma urmei, al unei singure speranțe. Este ceea ce afirmăm de fiecare dată când recităm «Crezul» și zicem: «Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie». Vedem cum speranța noastră creștină se împlinește după această viață, dincolo de trecerea la care toți suntem chemați, care este cea prin moarte. Aceasta este credința noastră a creștinilor. Noi, ca și creștini astăzi suntem chemați să sperăm la ceva mult mai mare, mai bun, mai frumos decât la ceea ce au sperat personajele din Vechiul Testament. Suntem chemați să sperăm la Viața veșnică”.
V.S.
Articolul Meditație în Postul Mare, despre credința și speranța creștină apare prima dată în ziarulfaclia.ro.