Seara de vineri 31 ianuarie a fost să fie, prin ofertantul program de concert, seara clasicismul și romantismului muzical. Ofertant pentru că ne-a mulțumit prin piesele propuse-Concertul nr 1 pentru pian în do major op 15 de Beethoven respectiv Simfonia nr 3 în mi bemol major op 97, Renana de Schumann-și viziunile interpretative-pianistul Dragoș Dimitriu, dirijor Varga Gilbert-, atmosferă de mare concert. Am avut toate motivele să fim mulțumiți, tot ce ne dorim este ca și următoarele concerte să se desfășoare pe aceleași coordonate de calitate interpretativă.
Concertul nr 1 pentru pian în do major op 15 de Beethoven-Allegro con brio; Largo; Rondo. Allegro-l-a avut solist pe tânărul Dragoș Dimitriu (n. 1991), originar dintr-un oraș, Brașovul, care ne aduce aminte de Horia Mihail, de Vlad Dimulescu, Corina Ibănescu, de o altă tânără în afirmare-Iarina Mărgărit, de regretata Mihaela Ursuleasa, nu sunt singurii desigur.
Istoria Concertului 1 este încă în discuție. Pentru o parte dintre specialiști, Concertul ar fi fost compus între 1796 și 1797, cu prima audiție la Praga, în 1798, Beethoven solist. Pentru alții însă, ar fi fost compus în 1795 (nu este exclus să fi fost interpretat la 29 martie 1795, la Viena), pentru ca o altă categorie să opteze pentru scrierea lui între 1794 și 1795, cu reveniri asupra partiturii în 1800. Cert este că lucrarea a fost bine primită încă din prima seară a audiției absolute. Tot ca date istorice sunt de reținut cadențele, trei opțiuni pentru partea I/Allegro con brio, dar și cele semnate de Kempff, Rubinstein sau Gould.
Sigur pe el, Dragoș Dimitriu pledează pentru limbajul armonic, natural și melodic nu în cele din urmă, pentru deschiderea și cultivarea expresivității-remarcabilă sensibilitatea din Largo-, la care sunt de adăugat tehnica suplă, simțul tempo-urilor, sinceritatea în abordarea, redarea și nuanțarea fiecărui pasaj, revitalizare a unei partituri clasice prin excelență, ținând cont de noutatea adusă de Titanul de la Bonn în ceea ce privește relațiile și raporturile solistului cu Orchestra și dirijorul, de subliniat în concertul de vineri seara.
Simfonia nr 3 în mi bemol major op 97, Renana de Robert Schumann-Lebhaft; Scherzo: Sehr maessig; Nicht schnell; Feierlich; Lebhaft-l-a avut la pupitrul Orchestrei Filarmonicii Transilvania, pe Varga Gilbert, dirijor de notorietate internațională. Care s-a aplecat asupra partiturii cu precizia unui matematician, dirijor cu gesturi sobre, calculate, economicoase chiar, eficiente, propunând o variantă de și la dimensiunile unei catedrale gotice. Să nu uităm apoi că avem parte de o structură aparte-cinci părți în loc de patru, să nu uităm și de indicațiile în limba germană ale celor cinci părți, de cele două dimensiuni-de la ceremonia religioasă din Feierlich la scenele dansante de sorginte populară, de lirismul și cantabilitatea din Scherzo sau Nicht schnell de exemplu, la tonurile dinamice din părțile 1 și 5/ambele Lebhaft, planuri sonore viguroase de la prima la ultima notă.
Cele două piese din program (re)pun în discuție clasicismul și romantismul în prima jumătate a secolului al 19-lea, combinare a celor două stiluri, cu plusuri în zona romantismului, cum sunt largă și amplă deschidere tematică (peisajul/malurile Rinului în cazul Simfoniei nr 3), contraste ritmice, țesături sonore vii, cromatisme, modulații, noi formule melodice de factură orchestrală.
Orchestra Filarmonicii Transilvania a fost (cu tot derapajul cornilor la un moment dat/în Scherzo: Sehr maessig; trebuie să recunosc aportul suflătorilor care dau culoare și forță întregii texturi muzicale) un partener de nădejde, efort și performanță artistică prin sonorități clare și îmgrijite.
Demostene Șofron
Foto Bogdan Meseșan
Articolul Din fotoliul de orchestră: Beethoven și Schumann, clasicism și romantism la Filarmonică apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
