Profesorul Ioan Piso, fost director al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, afirmă că artefactele furate din muzeul Drentz evidențiază conștiința că actualul spațiu românesc a avut o contribuție la istoria universală și că e foarte bine că s-a încercat să le fie arătate și altora. Trebuia ales însă un spațiu expozițional mai relevant și, mai ales, înzestrat cu pază adecvată. Expert în arheologie și istorie antică, domnul Piso confirmă că pentru un obiect cum e coiful de la Coțofenești e foarte greu de găsit un cumpărător. ”Faptul că s-a folosit explozibil, ca la bancomate, sugerează că pe hoți îi interesa materialul din care au fost confecționate piesele și nu piesele în sine. Să dea Dumnezeu să mă înșel”, spune el.
– În ce anume constă valoarea istorică a Coifului de la Coțofenești și a brățărilor de la Sarmizegetusa Regia sau vorbim mai mult despre o importanță simbolică, identitară?
– Valoarea excepțională a coifului de Coțofenești constă în unicitatea sa. Specialiștii în epoca fierului îl consideră mai degrabă scitic decât getic. Se știe că sciții au dominat timp de sute de ani zone întinse, din Asia centrală până pe teritoriul de astăzi al României, și că erau vestiți în prelucrarea aurului. Coiful, databil prin secolul V a. C., pare să fi avut un rol cultic. Altfel ar fi greu de explicat ochii fără pupila găurită, așa cum ar arăta orice mască. Nu era purtat așa cum a făcut-o regretatul Amza Pellea în filmul Burebista. Dacă piesa este scitică, nu aparține mai puțin patrimoniului nostru național. În ceea ce privește brățările, ele nu aparțin regilor daci, ci templelor dacice. Aceste piese nu au fost confecționate spre a fi purtate, dar trebuie să fi fost asemănătoare celor care erau într-adevăr purtate. Templelor le erau oferite ofrande de aur și de argint, dar nu sub formă de lingouri, ci prelucrate fie ca monede (Kosonii de aur și de argint, care nu au intrat niciodată în circuitul economic), fie ca brățări rituale. Vedeți, de altfel, că acestea din urmă sunt împodobite cu imagini sacre. Când s-a apropiat pericolul roman, ofrandele au fost scoase din temple și au fost îngropate în diverse locuri, cu foarte multă grijă, cu intenția de a fi recuperate. Nu a fost să fie. Ce reprezintă asemenea piese pentru noi astăzi? Conștiința că actualul spațiu românesc a avut o contribuție la istoria universală, ceea ce este bine să afle și alții. Mai trebuie să se știe că prețuim aceste valori, nu numai ca români, ci și ca europeni.
– Ar fi trebuit trimise copii?
– În niciun caz copii. Ar însemna desconsiderarea partenerului și, pur și simplu, să nu fim luați în serios. Măsurile de protecție trebuie să fie atât de stricte, încât să nu existe niciun risc.
– Au trimis colecția într-un muzeu minor?
– Asta este o primă vină a organizatorilor. Prestigiul țării ar fi cerut ca aurul României să fie trimis într-o capitală europeană, la o instituție emblematică pentru civilizația universală, iar evenimentul să marcheze profund relațiile dintre două țări și să sporească respectul reciproc. Ni-i putem închipui pe olandezi trimițând capodoperele picturii lor la muzeul din Gherla? Orașul Assen este necunoscut în afara Olandei, iar expozițiile atât de lăudate din muzeul Drents au avut un anumit specific. Statuile și frescele din expoziția despre Pompei și Herculanum erau greu de furat și nu aduceau un câștig hoților, pe când expoziția cu aurul din Iran cu greu putea fi organizată în altă parte, ținând cont de relațiile lumii civilizate cu această țară.
– Au fost asigurate toate condițiile de securitate?
–Muzeul Drents se află într-o zonă mult prea liniștită, cu străzi pustii, cu imense spații deschise, adică într-un loc, în care răufăcătorii pot opera în voie, ceea ce s-a și dovedit. Dacă muzeul din Cluj dispune de pază înarmată permanentă, nu trebuia pretins același lucru din partea muzeului Drents? Trebuia cerut cel puțin un agent de pază în interior și altul în exterior. În această privință contractul de împrumut a fost rău făcut și chiar un specialist olandez afirmă că este interpretabil. Dna Ministru Raluca Turcan susține că furtul a fost jocul hazardului și că asemenea evenimente au avut loc și la case mai mari. Fals! Hazard ar fi fost dacă muzeul ar fi fost lovit de un asteroid și o asigur pe dna ministru că furturi au loc numai acolo unde s-au instalat indolența și prostia.
Am fost director general al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj din 1997 până în 2012. Știam chiar din prima zi a directoratului meu că o singură greșeală nu poate fi iertată, aceea de a pierde vreun obiect de patrimoniu. Prin urmare, i-am înlocuit de îndată pe paznicii angajați ai muzeului cu o firmă specializată de pază, fiind prima instituție muzeală din țară care a procedat astfel. De unde până atunci dispăreau piese din expoziție, de atunci nu a mai dispărut nimic. Într-o zi am amenințat-o pe o supraveghetoare cu cele mai aspre sancțiuni, fiindcă m-a lăsat singur în sălile de expoziție fără a mă însoți. L-am adus la Cluj pe un bun prieten de-al meu din Viena, care era nu numai director adjunct și șeful securității la Kunsthistorisches Museum, ci și președintele Asociației internaționale pentru securitatea muzeelor. A notat în fiecare sală de expoziție din muzeul din Cluj ce nu era în ordine, iar apoi l-am dus și în alte muzee din Transilvania, unde a procedat la fel. Am reparat ce era de reparat și am transmis celorlalte muzee și Ministerului Culturii toate observațiile. Prin colegii mei din străinătate aflam când sosea un transport de piese posibil furate din România și transmiteam informațiile mai departe. De exemplu, aflându-mă la Köln, am aflat că în Marea Britanie au fost puse în vânzare două plăci mari de bronz făcând parte din lex municipii Troesmensis, adică din constituția municipiului Troesmis de pe teritoriul actual al Dobrogei, piese cu adevărat senzaționale. Am urmărit chestiunea și l-am informat pe dl procuror Augustin Lazăr. După trei ani piesele au sosit în țară, iar acum se află în Muzeul Național de Istorie a României.
Asta nu a împiedicat Ministerul Culturii să mă dea de trei ori afară fiindcă m-am împotrivit distrugerii Roșiei Montane, iar a patra oară fiindcă am dorit să recuperez 1.700.000 de euro de la o firmă agreată politic.
– Este justificat reproșul că nu a existat o hotărâre de guvern?
– Asta trebuie s-o stabilească alții. Sunt, pe de altă parte, convins, că în tot ce privește tezaurul României, care simbolizează identitatea noastră istorică, trebuie să se implice însuși șeful statului.
– Demiterea directorului muzeului bucureștean are temei legal și se impunea?
– Îmi pare rău că s-a impus demiterea. După o asemenea catastrofă, orice șef de instituție responsabil și-ar fi dat imediat demisia și, cu siguranță, nu ar mai fi dormit nopțile. Faptul că nu a făcut-o, explică și de ce a rezistat atât de mult. Da, demiterea s-a impus.
– Sunteți un specialist în obiecte dacice. Ce direcție de cercetare a poliției privilegiați? Au fost ele furate pentru a fi topite? Au fost furate pentru a fi vândute pe piața neagră? Există o astfel de piață pentru obiecte dacice de asemenea însemnătate?
– Circulă tot felul de teorii, de pildă că s-a furat la pont, că asemenea obiecte sunt căutate pe piața neagră, etc., adică fiecare criminalist povestește ce-a învățat. Este foarte greu să găsești un proprietar pentru un obiect unic cum este coiful de la Coțofenești și vă pot da exemplul legii de la Troesmis ( vezi mai sus, n.r.). Prefer să pun răul în față. Faptul că s-a folosit explozibil, ca la bancomate, sugerează că pe hoți îi interesa materialul din care au fost confecționate piesele și nu piesele în sine. Mă tem că au avut tot timpul și tot interesul să le topească. Oricum, au pus mâna pe vreo patru kilograme de aur pur. Au devenit și eroi pe deasupra! Dacă nici nu se găsesc obiectele delicte, au șanse să scape mai ieftin. Să dea Dumnezeu să nu se fi întâmplat astfel!
– Cum comentați instrumentalizarea politică a evenimentului? Ați trecut și dumneavoastră prin momente în care politicul a interferat cu munca specialiștilor, ba chiar a intervenit cu brutalitate.
– Politizarea unui asemenea eveniment este firească și are loc pretutindeni. Cauza profundă este politizarea întregii noastre culturi. Cine își face bine treaba, dar nu are sprijin politic, zboară din funcție, iar cine este incapabil, dar este sprijinit politic, se agață de putere la nesfârșit.
Caius CHIOREAN
Articolul Anatomia unui furt apare prima dată în ziarulfaclia.ro.