Pe 3 august 1919, acum 106 de ani, Armata Română reliza una din cele mai importante acțiuni din istoria sa – intrarea în Ungaria, cucerirea Budapestei și distrugerea Republicii Sovietice Ungare.
Declanșarea ofensivei a fost hotărâtă pentru 20 iulie, orele 3 dimineața, când cele trei grupuri militare urmau să forțeze Tisa și să dezvolte o ofensivă la est de râu. Atacul a început în zori zilei de 20 iulie, printr-un bombardament masiv de artilerie. Doar în sectorul Szolnok, unde gruparea principală maghiară avea baza de plecare la atac, au fost utilizate 200 tunuri, în mare parte artilerie grea. Având o evidentă superioritate numeri- că, inamicul a reușit să străpungă linia apărării pe malul stâng.
Declanșarea și oprirea ofensivei ungare
După forțarea Tisei de către principalele grupări și crearea capetelor de pod necesare dezvoltării ofensivei, Comandamentul ungar a ordonat continuarea acesteia „cu toată forța”. În următoarele două zile, măsurile întreprinse de comandamentul român pentru oprirea ofensivei inamice s-au dovedit eficiente, trupele ungare lovindu-se „de-o rezistență din ce în ce mai puternică”, fapt care le-a diminuat considerabil ritmul de înaintare. Deși sub raportul de forțe dintre grupările aflate direct în luptă, situația din seara zilei de 22 iulie prezenta în continuare o ușoară superioritate în favoarea trupelor ungare aflate în ofensivă, realitatea era complet diferită în privința rezervelor generale ale celor două armate. 
Pe baza datelor iereșite, după analiza situației, generalul Ștefan Panaitescu, șeful Statului Major al CTT, a conceput un plan care prevedea lovirea frontală a grupului principal al inamicului și, concomitent, învăluirea flancului stâng al Armatei Roșii. Inițial, la extremitățile de nord și de sud le frontului, trupele române trebuiau să imprime un caracter deosebit de activ apărării, să execute contraatacuri pentru a respinge primele acțiuni ofensive a ina- micului și să mențină cu orice preț linia de apărare pe care o ocupau la momentul respectiv. Planul a fost discutat cu șeful Marelui Cartier General, generalul Prezan, și cu șeful Biroului Operații, locotenent-colonelul Ion Antonescu, la Oradea. Ofensiva ungară a fost oprită de Armata Română în cea de-a patra zi de la declanșarea ei, după ce grupul principal de forțe inamice, care forțase Tisa în sectorul Szolnok, pătrunseră pe o adâncime de 50 km la vest de râu.
Contraofensivă și retragerea trupelor ungare
Contraofensiva Armatei Române a început în dimineața zilei de 24 iulie, după o restructurare prealabilă a unităților din dispozitiv. În seara zilei de 25 iulie, după lupte acerbe (Regimentul 17 Infanterie Mehedinți a pierdut aproape jumătate din efective), sesizând pericolul de a fi încercuite, trupele ungare au început retragerea generală, transformată în degringoladă spre seara zilei. Podul de la Szolnok a fost sufocat întreaga noapte de lungi coloane „care se retrăgeau într-o învălmășală de neînchipuit”, Astfel la la șapte zile de la declanșarea ostilităților de către Armata Roșie, Marele Cartier General român anunța că „după lupte crâncene inamicul a fost azvârlit de pretu- tindeni peste Tisa, el se retrage în debandadă, urmării îndeaproape de trupele noastre”.
Generalul Garba-Bela Kun nu s-a așteptat ca Armata Română să pătrundă spre Budapesta. Se crede că trupele române vor reface aliniamentul defensiv pe Tisa. Dar factorii de decizie români nu mai erau dispuși să accepte nerecunoașterea de către guvernul ungar a hotărârii Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. În consecință, Comandamentul român a hotărât forțarea Tisei și urmărirea Armatei Maghiare până la capitulare. Doar așa se putea stinge focarul de război din Centrul Europei care punea în pericol integritatea teritorială a României.
Oportunitatea acestei acțiuni era recunoscută și de unii reprezentanți ai Aliaților
În momentul forțării Tisei CTT dispunea în zona sa de operații de 10 divizii de infanterie și vânători( Diviziile 1, 2, 6, 7, 18, 20, 21 Infanterie, Divizia 1, și 2 Vânători) și două divizii de cavalerie, cu un total de circa 120.000 de combatanți. Armata Roșie putea opune forțelor române 57.000 de combatanți în apropierea Tisei și circa 30 de mii în interiorul țării.
Cucerirea Budapestei
Trecerea Tisei a început în noaptea de 29 spre 30 iulie, iar rezistența a fost relativ slabă, ceea ce sugera că inamicul renunțase la confruntarea armată pe malurile râului și organizase o linie de rezistență în fața Budapestei. La 1 august au fost dezvoltate capetele de pod, trupele românești reușind într-un interval scurt să pătrundă adânc între cele două grupuri principale ale inamicului, interzicând orice joncțiune a acestora. A fost un dezastru militar cu consecințe imediate în plan politic. În cursul dimineții de 1 august, social democrații de dreapta au impus guvernului Sfaturilor să-și prezinet demisia; la ședința Consiliului Muncitoresc din Budapesta în după amiaza aceleași zile Cabinetul Garbai-Kun a depus mandatul fiind înlocuit cu un guvern de sorginte socialist-democrată, în frunte cu Peidl Gyula.
În ziua de 2 august, generalul Gheorghe Rusescu, comandantul Diviziei 4 Roșiori, care, înainat spre Budapesa, a fost întâmpinat de două automobile în care se aflau ofițeri italieni aparținând singurei misiuni militare aliate, care mai rămăsese în Capitala Ungariei. Șeful acestei misiuni, lototenent colonelul Gudro Romanelli avea asupra sa un document semnat chiar de el și destinat comandantului cavalerie române prin care cerea „suspendarea oricărei otilități” împotriva Armatei Ungare.
„Pentru a nu face mai grea situația politică de la Budapesta, vă rog a cere intrucțiuni Cartierului General a Armatei dumneavoastră înainte de a înainta” Generalul a îndreptat ofițerii italieni spre MCG român și a continuat înaintarea. În seara aceleași zile marile unități ale Armatei Ungare (Diviziile 1, 2, 6, și 7 Infanterie) și-au trimsi parlamentari în vederea capitulării, având tăiate toate căile de retragere. Succesele Armatei Române între 30 iulie și 3 august au fost remarcabile, Armata Roșie ungară fiind practic detsrămată. Pentru ziua de 4 august, CTT a hotărât preluarea de către Armata Română a controlului deplin asupra spațiului dintre Tisa și Dunăre, procedând la o nouă grupare a forțelor din subordine. Drumul spre Budapesta, oraș de aproape un milion de locuitori era complet deschis.
Primii militari români în capitala Ungariei
Primele subunități ale Armatei Române care vor intra în Budapesta aveau să fie tocmai cele trei escadroane din Brigada 4 Roșiori, aflate sub comanda generalului Gheorghe Rusescu; ele erau însoțite de două grupe de mitraliere din Regimentul 6 Roșiori și de o secție de artilerie călăreață (doua piese de artilerie). La bariera de est a orașului, pe o ploaie torențială, forțele române au fost întâmpinate de o delegație a noului guvern, care a solicitat generalului român să nu intre în capitală. Rusescu a ordonat că tunurile să fie îndreptate spre Budapesta în poziție de luptă; în seara zilei de 3 august, generalul român străbătea străzile metropolei în fruntea cavaleriștilor. Pe timpul nopții, efectivele romțne au fost cartiruite în cazarma „Arhiducele Joseph”. În dimineața zilei următoare, Divizia 2 Cavalerie și Diviziile 1 și 2 Vânători române au continuat înaintarea spre Budapesta. Unitățile de cavalerie, depășind orașul, au realizat un cap de pod la 3 km vest de capitala Ungariei, iar Divizia 1 Vânători a preluat sub control Pesta, pentru a pregăti intrarea solemnă a trupelor române în oraș în condiții de siguranță deplină. La 4 august, ora 18.00, generalul Mărdărescu, comandantul trupelor din Transilvania, primea pe Bulevardul Andrassy defilarea unui detașament compus din Regimentul 4 Vânători, un escadron din Regimentul 23 Artilerie și un divizion din Regimentul 6 Roșiori. Guvernator al Budapestei a fost numit generalul Traian Moșoi. Să precizăm că generalul Mărdărescu a fost furios pe acțiunea subordonatului său, generalul Rusescu, de a intra în capitala Ungariei, luând măsuri disciplinare împotriva sa. Victoria Armatei Române, ca răspuns la atacurile maghiare și nerecunoașterea realităților militare și politice de calm autoritățile de la Budapesta, a presupus numeroase jertfe. Pierderile suferite de Armata Română între 20 iulie și 18 august 1919 au fost dureroase, cifrându-se la 123 de ofițeri și 6.434 de soldați morți, răniți și dispăruți. De la începutul ostilităților, în martie 1919, și până la sfârșitul lor, în august 1919, pierderile suferite de Armata Română s-au ridicat la 188 de ofițeri și 11.478 de soldați, dintre care 69 de ofițeri și 3.556 de soldați au făcut supremul sacrificiu câmpul de luptă. Această jertfă de sânge dată de Armata Română după încheierea Primului Război Mondial a fost absolut necesară pentru consfințirea hotărârii de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.
Guvernatorul Budapestei numit prin decret regal la 6 august a fost generalul Traian Moşoiu, iar ordinele sale administrative şi militare privind lichidarea armatelor, instituţiilor şi poliţiilor bolşevice, reînfiinţarea poliţiei şi armatei maghiare, aprovizionarea populaţiei, combaterea speculei cu alimente şi raţionalizarea lor, lichidarea grupurilor bolşevice din fabrici, paza şi ordinea şi altele pot fi văzute şi azi expuse la muzeul de istorie al oraşului.
În legătură cu ocuparea Budapestei Traian Moşoiu spune următoarele: „Oricât ar căuta duşmanii neamului să denatureze adevărul istoric, un singur fapt rămâne în picioare, că Budapesta a fost ocupată milităreşte (cu luptă nu fără luptă, cum zice Mărdărescu) în ziua de 3 august 1919 de către cavaleria română”. Documente consultate de dr. Antonie Plămădeală arată că presa din Viena apărută pe 4 august 1919 relatează că românii au ocupat oraşul pe data de 3 august la prânz, au intrat pe bulevarde cu enorm de multe trupe, obosite şi murdare venite direct de pe front, au dat jos de pe Parlament drapelul Republicii Sovietice Ungare a Sfaturilor, au arborat în loc drapelul regal român şi în jurul orelor 18 au defilat în jurul clădirii Parlamentului, dând onorul militar la drapelul regal de pe Parlament. Ambasadorii acreditaţi la Budapesta au spus că au defilat atât de multe trupe române de parcă nu se mai terminau. Înainte de defilare locotenentul Florian Medrea, cel care a primit delegaţiile venite din toată Transilvania( mai puţin sudul Banatului ocupat de sârbi), în gara din Alba Iulia, la 1 Decembrie 1919, a fost desemnat să arboreze drapelul românesc şi opincile lui pe clădirea parlamentului maghiar. În 1947 acest erou a fost împuşcat mortal în biroul său de comisar al poliţiei din oraşul Sebeş – Alba. Ar trebui să ştim cine şi de ce l-a împuşcat pe eroul care a pus tricolorul românesc şi opincile sale pe clădirea parlamentului de la Budapesta, simbolurile românismului la care au dat onorul la 3 august 1919, unităţile Diviziei XVI din Ardealul de Nord, intonând în pas de defilare, marşul de front al diviziei: „ Doamne! ocroteşte-i pe români” cu „ Scoborâţi de pe cai jos/ Că Ardealul nu-i al vost” şi „Apărăm Ardealul Sfânt/ Cât vom trăi pe pământ” cu aceste cuvinte cântate de bunicii noştri atunci.
Generalul Moşoiu spune că după 6 august, în calitate de guvernator al Budapestei a inspectat garda drapelului românesc de pe parlamentul maghiar, i-a găsit la post pe sergentul Muşat şi caporalul Bivolaru, dar nu spune că opincile le-ar fi arborat aceştia, aşa cum au interpretat oltenii.
Articolul 106 ani de la marșul victoriei: România eliberează Budapesta de comunism apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
