În peisajul contemporan, adesea saturat de forme de manifestare a afectivității golite de substanță metafizică, sărbătoarea de Dragobete (24 februarie) se prezintă nu doar ca un vestigiu al folclorului balcanic, ci ca un „locus” de intersecție între timpul biologic și cel sacru. Dacă în viziunea lui Arthur Schopenhauer iubirea era interpretată drept o strategie cinică a „Voinței de a trăi” pentru perpetuarea speciei, Dragobetele propune o perspectivă inversă: iubirea ca participare activă la regenerarea Cosmosului.
Articolul Ontologia iubirii în spațiul tradițional: Reflecții de dragobete apare prima dată în ziarulfaclia.ro. Weekend sub semnul iubirii la Campania „Transmite un mesaj de