Se impune de la bun început, o primă constatare. Cei care au lipsit au ce REGRETA! Un REGRETA în majuscule. Pentru că ar fi avut parte de o seară fabuloasă, la nivelul însemnatelor scene de concert europene și nu numai. A fost un triumf al artei vocal-interpreative și dirijorale cum rar ne-a fost dat să vedem și să trăim. Iar meritul revine, în egală măsură, trio-ului Julia Sophie Wagner (soprană), Paul Mann (dirijor), Orchestra Filarmonicii Transilvania, la un nivel, repet și vă rog mult să mă credeți, cum rar, rar mi-a fost dat să o ascult. Cei prezenți-Julia, Paul și Orchestra ar fi meritat o sală arhiplină-s-au despărțit greu, foarte greu, de trio-ul care cu siguranță, și-a câștigat once and forever locuri în inima publicului. A fost un simfonic demn de excelenta sală de concerte și spectacole Mezzo. Concertul de vineri 14 martie 2025 și-ar avea locul de drept în emisiunile canalului de muzică francez.
A doua constatare îl vizează pe dirijorul britanic Paul Mann, pentru pasiunea și devotamentul cu care promovează muzica lui Sir Edward Elgar (1857-1934). Anul trecut-19 ianuarie-ne-a propus Simfonia nr 2 în mi bemol major op 63-, pentru ca în seara zilei de vineri 14 martie 2025, să propună ascultării Simfonia nr 1 în la bemol major op 55.
Sir Edward Elgar este și rămâne, fără îndoială, un creator de școală muzicală, modernă în expresie, însă păstrând și ducând mai departe tradiția clasică. Să nu uităm că Elgar apare în peisajul muzical britanic după o mare, lungă și nefirească pauză, semnalată de mulți specialiști în domeniu.
Simfonia nr 1 în la bemol major op 55-Andante. Nobilmente e semplice; Allegro molto, Adagio; Lento/Allegro-este dedicată lui Hans Richter (”Artist Adevărat și Prieten Adevărat”; capelmaestru, dirijor, Bayreuth), cel care avea să dirijeze și prima audiție absolută la pupitrul Halle Orchestra din Manchester, 3 decembrie 1908, primă audiție de mare succes. Succes înseamnă în acest caz, scene de concert din Londra, New York, Viena, Toronto, Chicago…Succes explicabil până la urmă. Elgar dezvoltă, după 1889, un stil muzical personal, ce evidențiază calitățile onoarei și ale nobleței, calități pe care le-a prețuit tot timpul. Și nobilmente devine semnul distinctiv al muzicii sale, regăsit și în alte lucrări, cum sunt Enigma Variations, Cockaigne Overture, Proms and Circumstances 1. Ceea ce ne îndreptățește să vorbim despre Elgar ca despre un compozitor gentleman.
Paul Mann stăpânește partitura și aparatul orchestral cu autoritate, aspecte pe care le-am semnalat și cu ocazia altor prezențe pe scena de concert clujeană. Evidențiază abundența și frumusețea tematică dar și patosul melodic în și din cele două părți allegro, rafinamentul și noblețea din adagio, finalul grandios, în spiritul epocii sale, chiar dacă este vorba despre o epocă victoriană spre final. ”Lucrarea, ne spune Paul Mann, se deschide cu o muzică despre care majoritatea oamenilor ar spune că este ”tipică” pentru Elgar, o melodie grandioasă, o afirmație de încredere totală. Dar chiar aici, Elgar câștigă deja pariul, pentru că după ce și-a expus marea melodie, o subminează imediat cu o muzică neliniștită, agitată, într-o complet altă tonalitate. Simfonia se învârte în jurul acestor două extreme tonale, ce declanșează un conflict ce are nevoie de o oră întreagă pentru a fi rezolvat. Fiecare moment încrezător este imediat subminat de muzica unei vulnerabilități fragile (…) Muzica epuizată, profund intimă, pătată de lacrimile ultimelor măsuri, emoționează profund. Începutul finalului ne scoate încet din acea liniște.Melodia plutește în aer, atârnând de cel mai fragil fir. Forța și energia ritmică sunt consumate în urmărirea acelei melodii. Când o auzim din nou, este și mai glorioasă decât înainte”. Și sub bagheta lui Paul Mann câștigă în amplitudine, dirijatul este energic, dinamic, pagini de virtuozitate dirijorală și orchestrală de ținut minte a whole life.
A revenit pe scena de concert și soprana Julia Sophie Wagner, tot într-o seară Richard Strauss. Dacă în ianuarie 2024 am ascultat Ultimele patru cântece pentru soprană și orchestră, de data aceasta ne-am bucurat de fragmente din Salomeea (operă cu premiera la 9 decembrue 1905, pe scena Konigliches Opernhaus Dresda), Dansul Salomeei și Scena finală a operei. Ca personaj, Salomeea a inspirat scriitori, poeți, dramaturgi, artiști vizuali, compozitori, filosofi, teologi, cineaști, numele fiind multe și însemnate, nu insist acuma asupra lor. Cert este că am avut parte de un dialog strălucitor pe axa Paul Mann-Julia Sophie Wagner-Orchestră.
Salomeea este ca rol și personaj principal, la nivelul eroinelor gen Isolda, Brunhilde, Turandot. Vocal-interpretativ este rol solicitant prin pasajele lungi și dificile, interpretare pentru care nu ne rămâne decât să-i mulțumim Juliei, timbru aparte, voce echilibrată între liric și dramatic, cu rezolvări lejere a țesăturilor înalte, voce generatoare de intense trăiri și emoții. Salomeea, prin vocea Juliei Sophie Wagner, este seducție și triumf în artă, este, folosesc verbul la prezent, seducție și triumf și pe scena Colegiului Academic.
Mă gândesc ce vor aduce Paul și Julia anul următor. Ar putea fi, din Elgar, The Light of Life, Caractacus, Coronation Ode, The Apostles, The Kingdom, The Spirit of England…
Demostene Șofron
Foto Cristina Rădulescu
Articolul Din fotoliul de orchestră – Moșteniri culturale: Sir Edward Elgar și Richard Strauss apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
