Istoria aromânilor, cunoscuți și sub denumirea de vlahi, din perioada ocupației grecești de către forțele Axei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial este adesea relegată la marginea cercetărilor istorice. Deși sunt o comunitate cu o identitate culturală distinctă, care a avut o influență semnificativă asupra regiunilor montane ale Greciei, contribuțiile lor și complexitățile relațiilor cu puterile de ocupație au fost adesea ignorate în discuțiile istorice. Această analiză își propune să exploreze dinamica socială, politică și etnică a aromânilor din Grecia ocupată, având ca punct de plecare studiul lui Ioannis Zelepos, precum și implicațiile pe termen lung ale acestor evenimente.
Contextul istoric și politic al ocupației grecești (1941–1944)
În perioada 1941-1944, Grecia a fost supusă unei ocupații brutale din partea forțelor Axei, care includeau Germania, Italia și Bulgaria. Această ocupație a generat nu doar suferință umană, ci și o reconfigurare a structurilor politice și sociale din regiune. După capitularea Greciei în mai 1941, teritoriul a fost împărțit între ocupanți, fiecare având propriile strategii de control și exploatare a resurselor locale.
Germania a preluat zonele strategice, cum ar fi Atena și Salonic, în timp ce Italia s-a concentrat pe insule și părți din Macedonia. Bulgaria a anexat teritorii din nord, inclusiv zone din Tracia. În acest context, aromânii au fost percepuți ca o minoritate etnică cu potențial de colaborare, având în vedere legăturile lor lingvistice și culturale cu Italia și România.
Ignoranța istorică și subiectivitatea naționalistă
Istoria aromânilor în timpul ocupației a fost, în mare parte, uitată de cercetătorii greci și români. Această ignoranță nu este doar o chestiune de neglijență academică, ci reflectă și interese geopolitice. Istoricii greci au evitat adesea să abordeze subiectul, iar cei din România au fost și ei reticenți în a analiza complexitățile acestei comunități. Ca rezultat, literatura de specialitate asupra aromânilor din această perioadă este extrem de limitată.
Studiile care au apărut în Grecia, cum ar fi cel semnat de Ioannis Zelepos, demonstrează o subiectivitate naționalistă care adesea distorsionează faptele istorice. De exemplu, Zelepos discută despre colaborarea aromânilor cu autoritățile italiene, dar și despre modul în care aceste colaborări au fost interpretate politic după război. Acest tip de analiză este crucial pentru a înțelege nu doar istoria aromânilor, ci și modul în care identitățile etnice au fost manipulate de puterile de ocupație.
Strategiile italiene și formarea Legiunii Romane
Italia, în special, a avut o strategie specifică de a exploata diviziunile etnice din Grecia. Autoritățile italiene au promovat ideea de „romanitate” a aromânilor, prezentându-i ca un „popor frate” și încercând să îi integreze în proiectele lor administrative. În 1941, a fost creată „Legiunea Romană/valahă”, o formațiune menită să regrupeze aromânii pentru misiuni de ordine și securitate. Această legiune a fost compusă dintr-un amestec de lideri locali, foști combatanți și oportuniști, fiecare având motivații diverse pentru a se alătura.
Motivațiile de aderare la Legiune variau de la cele etnice, bazate pe apelurile la „romanitate”, la cele pragmatice, cum ar fi căutarea de protecție sau stimulente materiale. Această diversitate a compus un conglomerat heterogen, în care interesul comunității, etnicitatea și oportunismul s-au intersectat. De asemenea, Zelepos subliniază faptul că aceste formațiuni nu erau monolitice și că identitățile lor erau influențate de contextul local și de interacțiunile cu forțele de ocupație.
Impactul ocupației asupra comunității aromâne
Ocuparea grecească a dus la o serie de transformări radicale în comunitatea aromână. Pe măsură ce forțele de ocupație își consolidau controlul, aromânii au fost adesea nevoiți să colaboreze cu ele pentru a-și proteja comunitățile. Aceasta a dus la o polarizare a societății, în care unii membri ai comunității au fost percepuți ca trădători, iar alții au fost considerați eroi. Această dinamică a fost amplificată de creșterea presiunii exercitate de mișcarea de rezistență EAM/ELAS, care a devenit din ce în ce mai activă începând cu 1942.
Reacțiile comunității aromâne la aceste presiuni au variat. În Tesalia, de exemplu, mulți foști membri ai Legiunii au trecut la structuri explicit anticomuniste, cum ar fi EASAD (Alianța Națională a Acțiunii Anti-Comuniste), care a fost fondată în 1944. Această tranziție de la o formațiune etnică la una politică a fost un răspuns la amenințarea comunistă percepută și a fost influențată de interesele locale și de rivalitățile dintre liderii comunității.
Consecințele pe termen lung ale colaborării și stigmatizării
După război, procesele împotriva colaboratorilor au avut loc, dar numărul condamnărilor a fost relativ scăzut. Aceasta se datorează, în parte, unui climat politic favorabil celor care au colaborat, dar și polarizării războiului civil. Multe dintre persoanele care au colaborat cu forțele de ocupație au fost reintegrate în structuri militare sau paramilitare, ceea ce a dus la continuități instituționale.
Stigmatizarea comunităților aromâne a persistat în memoria locală, acestea fiind asociate cu eticheta de colaborare. Această asociere a avut efecte durabile asupra identității comunității și a modului în care a fost percepută de restul societății grecești. Zelepos subliniază importanța de a nu generaliza responsabilitățile, evidențiind că nu toate formațiunile aromâne au acționat în același fel și că motivațiile lor erau adesea complexe și variate.
Perspectiva experților și necesitatea unei reevaluări
Istoricul Ioannis Zelepos sugerează că pentru a obține o imagine completă a rolului aromânilor în ocupația grecească, este necesară o abordare microistorică, care să combine arhivele ocupației, dosarele judiciare postbelice și mărturiile orale. Multe dintre sursele de informații sunt încă neexplorate, iar investigațiile arhivistice în diverse locații, inclusiv Roma și Atena, ar putea oferi perspective valoroase asupra dinamicii acestor comunități.
În concluzie, cazul aromânilor din Grecia ocupată de forțele Axei ilustrează complexitatea interacțiunilor dintre etnicitate, politică și puterea de ocupație. Această istorie trebuie să fie reevaluată nu doar din perspectiva colaborării, ci și din cea a nevoilor și motivațiilor locale, pentru a înțelege mai bine impactul pe termen lung asupra comunității aromâne și asupra societății grecești în ansamblu.
