Studenții Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca au beneficiat, în ultimii trei ani, de un sprijin financiar consistent din partea instituției, care a alocat peste 40 de milioane de lei din venituri proprii pentru susținerea acestora, sub diverse forme. Fondurile au vizat burse, asistență socială și finanțarea proiectelor studențești, în perioada 2023–2025.
Reprezentanții conducerii UBB subliniază că una dintre prioritățile universității este asigurarea confortului și a accesibilității studiilor pentru studenți. Sprijinul acordat vizează atât condițiile de trai – cazare, masă și facilități pentru petrecerea timpului liber –, cât și susținerea financiară directă.
Peste 20 de milioane de lei pentru burse și cazare la costuri minime
Potrivit rapoartelor financiare, 20,6 milioane de lei au fost alocați în ultimii trei ani pentru burse suportate din veniturile proprii ale universității. În paralel, peste 17 milioane de lei au fost direcționați către asistență socială, iar peste 4 milioane de lei au susținut proiectele inițiate de studenți.
Conducerea universității anunță că această politică de sprijin va continua și în perioada următoare, atât prin acordarea de burse și asistență socială, cât și prin implicarea financiară în proiectele studențești și prin facilități și reduceri la taxele de școlarizare.
La sumele menționate se adaugă și fondurile alocate pentru acoperirea cheltuielilor cu utilitățile din căminele studențești, costuri care nu sunt transferate către studenți. În prezent, taxa maximă de cazare în căminele UBB este de 170 de lei, universitatea susținând integral facturile aferente utilităților.
Reprezentanții instituției afirmă că UBB înregistrează, potrivit analizelor comparative, cel mai scăzut cost al cazării la nivel național și unul dintre cele mai ridicate niveluri de susținere financiară a studenților, raportat la fondurile proprii.
În paralel cu sprijinul financiar direct, universitatea continuă investițiile în modernizarea spațiilor de cazare și a celor didactice, urmărind creșterea nivelului de confort și îmbunătățirea experienței academice pentru comunitatea studențească.
Articolul UBB a alocat peste 40 de milioane de lei pentru sprijinirea studenților în 2023–2025 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.