March 18, 2025

Cei peste 6.000 de elevi din clasele a VIII-a din județul Cluj au susținut, marți, 18 martie 2025, proba scrisă la Matematică. Aceștia au avut de rezolvat un număr de optsprezece exerciții și probleme potrivit edupedu.ro. Simularea Evaluării Naționale 2025 se încheie miercuri, 19 martie 2025, cu ultima probă pentru elevii de clasa a VIII-a, și anume cea scrisă de la Limba și literatura maternă. 

Primul subiect la proba scrisă la Matematică a fost compus din cinci exerciții de tip grilă și unul în care elevii au avut de ales dacă afirmația este adevărată sau falsă. De asemenea, la subiectul al doilea elevii de clasa a VIII-a au primit probleme de geometrie de tip grilă. În schimb, subiectul al III-lea a cuprins exerciții și probleme de aritmetică, algebră și geometrie, care au necesitat rezolvarea pe foaia de examen. La ultimele trei probleme de geometrie, elevii au avut de aplicat formule privind pătratul, triunghiul, să demonstreze pornind de la un tetraedru regulat că lungimea unui segment este cea dată în problemă și să determine măsura a două drepte care se intersectează. Rezultatele de la simulărea națională vor fi făcute cunoscute doar individual în data de 31 martie. Notele nu vor fi trecute în catalog, cu excepția cazurilor în care elevii sau părinții solicită acest lucru în scris.

T.S.

Articolul Simulare EN VIII: Optsprezece exerciții și probleme de rezolvat la Matematică apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *