November 26, 2024

Consiliul Județean Cluj se alătură, și de această dată, inițiativei „Ora Pământului”, derulată la nivel mondial, prin care oameni, organizații, companii şi instituții publice fac un apel de conștientizare asupra nevoii de a economisi resursele mediului înconjurător.

Astfel, sâmbătă, 23 martie a.c., în intervalul orar 20:30 – 21:30, forul administrativ județean va renunța la iluminarea sediului, situat pe Calea Dorobanților nr. 106, din Cluj-Napoca, prin sistarea iluminării ambientale exterioare.

Totodată, și entități subordonate Consiliului Județean, precum Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor, imobilele aflate în administrarea societății Tetarom S.A., dar și stadionul Cluj Arena vor susține ideea reducerii risipei de energie și resurse.

„Ne alăturăm, și în acest an, milioanelor de oameni de pe întreg Globul care marchează Ora Pământului. Protejarea naturii și a resurselor sale constituie o responsabilitate a noastră, a tuturor, astfel că, printr-un simplu gest de a stinge lumina timp de o oră, putem contribui la acest obiectiv. Încurajăm clujenii să sprijine inițiativa și să conștientizeze efectele dezastruoase asupra mediului ale consumului în exces”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

De asemenea, ca o tradiție, angajații Consiliului Județean Cluj vor fi încurajați să stingă luminile din locuințele personale.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *