În peregrinarea noastră pământească sunt nenumărate momentele când alergăm spre viață în logica morții. Trăim într-o logică a morții, iar esența acesteia este frica. Frica de a nu te îmbolnăvi, de a nu se întâmpla ceva copiilor, de a nu-ți pierde slujba, de a nu deveni dator băncii, frica…
Trist este că devenim, mai mult sau mai puțin conștient, apostoli ai culturii morţii, care transformă omul şi trăirea lui într-o ideologie. Iar istoria recentă ne-a demonstrat că ideologia ucide omul și unicitatea sa, ca dar al Creatorului. În mod paradoxal, viziunea personală asupra morţii are forme extinse. Ele depind și se schimbă în funcţie de vârstă, de istoria proprie, de starea de spirit, de cultura în care ne-am format, de ambientul socio-uman, de lecturi, chiar și de starea sănătăţii. Noi, oamenii, ne raportăm la fenomenul morţii, în cea mai mare parte a timpului, ca și cum ar fi evitabil. Cu toate acestea, e singura certitudine pe care ne-o oferă această lume: toți suntem muritori, în fața morții ești singur, fiecare este dator cu o moarte. Însă prea puțin reflectăm la faptul că finitudinea este consecința propriei vieți, este rezultanta erorilor, dezechilibrelor, dizarmoniilor, rătăcirilor și trufiilor noastre. Experiența omului pe pământ este de multe ori una a durerii.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu a venit pe fondul alinării acestei dureri, ca unică soluție a împăcării dragostei divine pentru cel păcătos cu dreptatea universală, care cerea moartea păcătosului. Un sacrificiu care și astăzi a rămas în mare parte neînțeles. Dar în cei trei ani și jumătate de mandat mesianic Hristos a căutat să lumineze mințile întunecate, să vindece pe cei cu inima zdrobită, să-i elibereze pe cei ținuți în lanțuri, să redea mamelor copiii pierduți, să vestească Anul de Îndurare al Domnului. Căci doar prin dăruire din iubire oamenii pot înțelege sensul deplin al patimilor, crucea și sacrificiul. Fragmente întregi din existenţa zilnică şi din alcătuirea noastră sufletească sunt „moarte”, neînsufleţite, sclerozate. Consecința fărădelegii omului este moartea. Doar prin moarte logica morții poate fi neutralizată: Cu moartea pre moarte călcând! Omul a reprezentat pentru Isus Hristos motivația supremă a jertfei. Soluția iubirii recuperatoare.
Dar a treia zi Hristos a înviat. Căci El este viață și suflare de viață. Sărbătoarea Învierii este una a eliberării de frică, a reinstaurării bucuriei și speranței. „Evanghelie” înseamnă „Veste bună”. Vestea care anulează sindromul condamnării definitive. Sărbătoarea pascală e o sărbătoare a eliberării de frică, a reinstaurării bucuriei și încrederii. Nu poţi construi o teologie a Învierii pe o ideologie a proastei dispoziţii. Dumnezeu nu numără căderile, ci ridicările din păcat. În Evanghelia sa, Matei spune că, după Învierea Sa, Iisus le-a vorbit oamenilor în trei rânduri. O dată pentru a le spune ,,Bucurați-vă!”, apoi pentru a-i încuraja – ,,Nu vă temeți!” – și la urmă, s-a adresat ucenicilor: „Voi fi cu voi în toate zilele, până la sfîrșitul veacului!”. Din păcate bucuriile noastre sunt resentimentare. Uneori ne bucurăm de eșecurile altora, ne bucurăm să conservăm vești proaste, să distribuim nedreptăți și vinovății, să catalogăm dezastrele și nefericirile altora. Și viața ne trece în voluptatea de a degusta micile ipocrizii în satisfacția achizițiilor zilnice. Nu mai iubim nimic în afara propriilor noastre opinii. Este greu să ți-L închipui pe Isus coborând de pe cruce pentru o astfel de lume. Și dacă semnele vinovăţiei sunt frica, furia, auto-compătimirea, victimizarea, semnele pocăinţei sunt: lacrimile, durerea inimii însoţită de mîngîiere şi de încrederea în făgăduinţele Domnului.
Învierea Domnului Isus este mărturia supremă a împăcării omului cu Dumnezeu. Numai Cel care este esența vieții, a iubirii și speranței poate să ratifice o astfel de împăcare. O împăcare mai frumoasă decât orice victorie. Iar Dumenzeu are ceva pentru fiecare suflet: o soluție pentru fiecare problemă, o lumină pentru fiecare umbră, o mângâiere pentru fiecare lacrimă și un plan pentru ziua de mâine.
Benianin PASCU
Articolul O împăcare mai frumoasă ca orice victorie apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
