March 20, 2025

Florești, cea mai mare comună din România și a doua cea mai mare unitate administrativ teritorială(UAT) din județul Cluj după municipiul Cluj-Napoca din punct de vedere al numărului de locuitori încearcă după explozia imobiliară de dinainte de 2020 să le asigure celor aproximativ 60 de mii de locuitori o infrastructură viabilă și servicii publice după noile standarde astfel încât viața lor să fie mult mai bună. În spiritul acestei strategii, administrația locală a planificat să deschisă câte o unitate preșcolară în fiecare an. Totodată, va fi dat în folosință un centru medical de urgențe. Făclia a încercat să afle noile planuri de dezvoltare a acestei comune chiar de la primarul Bogdan Pivariu. L-am găsit pe edil în birou iar în noianul de treburi și-a făcut timp să vorbească despre bugetul din acest an, despre proiectele prioritare și despre actualele provocări ale comunei.

Primarul Bogdan Pivariu a schimbat radical evoluția urbanistică în cea mai mare comună din România. „În patru ani s-au eliberat mai puține autorizații de construire ca în ultimul an de mandat la fostului primar”, punctează edilul.

 

Rep: Domnule Bogdan Pivariu, ce înseamnă să fii primarul celei mai mari comune din România?

Bogdan Pivariu: În primul și primul rând înseamnă o provocare în fiecare zi. Aici avem multe lucruri de făcut, multe proiecte în implementare, sunt multe lucruri de reparat, multe direcții de stabilit. Apar multe lucruri noi care țin de administrația locală și care trebuie să fie reparate.

Rep: Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați ținând cont că vă aflați în proximitatea celui de al doilea oraș ca mărime din România cu o dinamică de schimbare și transformare foarte mare?

Bogdan Pivariu: Hai să nu-i spunem provocare, să îi spunem oportunitate faptul că ne aflăm lângă un oraș atât de mare cu potențial imens în ceea ce privește atragerea oamenilor, în special al celor tineri, de calitate. Acest lucru se întâmplă și în comuna Florești și privim acest lucru ca și o oportunitate pentru că este cea mai importantă resursă pe care poate să o aibă o unitate administrativ teritorială-calitatea oamenilor. Este o provocare, însă noi o privim ca o oportunitate.

Rep: În ultimii ani, populația Floreștiului a crescut foarte mult față de ultimul recensământ, aproape dublu față de recensământul din 2011. De ce credeți că lumea a ales Floreștiul să se stabilească și nu să plece în străinătate așa cum au făcut mulți români?

Bogdan Pivariu: În primul rând în prezent suntem oficial al doilea UAT ca și mărime după municipiul Cluj-Napoca în județul Cluj și probabil ecosistemul pe care îl găsesc aici cetățenii, probabil și lucruri puțin mai relaxate și prețurile mai scăzute la apartamente. În primul rând, cred că atracția a fost dată de ecosistem. Suntem o localitate în plină dezvoltare. Am avut lipsuri dar lucrăm pentru a acoperi aceste lipsuri în special pentru servicii publice, respectiv, creșe grădinițe, partea socială. Aceste lucruri, încet, încet să rezolvă. Pe partea de creșe și grădinițe avem un deziderat să deschidem câte o astfel de unitate preșcolară în fiecare an. Am deschis trei în mandatul trecut și vreau ca în acest mandat să deschidem patru creșe sau grădinițe. Facem o nouă școală, mărim toate școlile existente și am modernizat toate grădinițele din comuna Florești. Avem o nouă creșă care va fi construită și am deschis centrul pentru copii cu dizabilități. De asemene, în cursul acestui an vom deschide și centrul medical pentru urgențe. Practic suplinim foarte mult această lipsă acută de servicii publice. Toate aceste lucruri împreună cu comunitatea de aici întocmesc un ecosistem care să îl facă dezirabil pentru cei care își întemeiază o familie.

Rep: Recent ați pus în dezbatere publică proiectul de buget pentru 2025. Cum arată bugetul celei mai mari comune din România?

Bogdan Pivariu: Să începem în primul rând cum a fost construit. O parte din bani vin din zona guvernamentală și am avut de suferit pentru că am primit cu aproape 20 de milioane de lei mai puțin față de anul precedent. Asta înseamnă aproape 4 milioane de euro. Cu toate acestea am gândit bugetul tot pentru investiții și nu am cescut taxe și impozite la Florești. Dimpotrivă, ne-am dus și am scris proiecte, am câștigat proiecte, unele cu implementare iar altele în curs de a fi implementate. Avem un buget înspre investiții de 52 la sută din totalul bugetului. Din fondurile alocate pentru investiții, 67 la sută reprezintă bani atrași de noi prin fonduri europene nerambursabile de aproximativ 76 milioane de lei din cei 114 milioane lei care merg spre investiții. Este o sumă enormă. În 2020 când am preluat mandatul, bugetul comunei Florești era de aproximativ de 90 milioane lei. În patru ani am reușit prin fonduri nerambursabile să dublăm bugetul comunei. Am spus că doar 52 la sută din buget merge la investiții pentru că prin dezvoltarea serviciilor publice ne-am obligat să asigurăm funcționarea așa cum trebuie. Prin urmare avem o creștere a cheltuielilor cu funcționarea acestor unități. Este o parte esențială pentru că eram foarte tare în urmă cu serviciile pentru cetățenii noștri, lucru care ne-a făcut să nu mai fim dormitor, să fim un loc în care se locuiește.

Rep: Dacă până în urmă cu doi ani, Jucu era comuna cu cele mai mari venituri de la operatorii economici și cu cea mai mare cifră de afaceri, acum Floreștiul a trecut pe primul loc datorită numărului mare de firme de aici. Bănuiesc că au o contribuție importantă la bugetul local.

Bogdan Pivariu: Da și încă cresc pentru că tot ceea ce am făcut noi ca dezvoltare influențat și pe verticală tot ce înseamnă economie. Avem acum autorizat un proiectul care va aduce 400 de locuri de muncă. Este vorba de un parc comercial care cred eu își va desfășura activitatea începând cu finalul acestui an. Proiectele private care vin și spre zona publică ridică această economie și într-adevăr este o parte importantă colectarea de taxe de la toți contribuabilii. Această parte de bună colectare se regăsește și în buget pentru că am reușit cu toate neajunsurile venite din partea guvernamentală să creștem bugetul și să-l depășim pe cel de anul trecut în ciuda faptului că am primit cu 20 de milioane de lei de la guvern.

Rep: Cum vă raportați la componenta de sănătate și cultură?

Bogdan Pivariu: În proiectul pentru acest an avem alocată o sumă generoasă pentru proiecte culturale. După cum știți, după ce am preluat mandatul, am devenit parte a marii familii TIFF. Practic și Floreștiul este parte integrantă și integrată a Festivalului TIFF. Desfășurăm și multe alte festivaluri aici, iar în acest an vom diversifica această parte culturală. Avem un proiect pentru construirea unui centru multifuncțional pentru a favoriza această parte culturală și a pune la dispoziție infrastructura necesară pentru a cultiva dorința și iubirea pentru cultură și sport. Chiar în aceste zile încep lucrările la singurul muzeu construit în ultimii 100 de ani de la zero în Transilvania.

Pe partea medicală, la centrul de permanență vor putea fi tratate urgențele ușoare și de a reduce presiunea de pe UPU Cluj-Napoca. De asemenea, Spitalul pentru urgență este în execuție cu licitația. Acolo vorbim de 3000 de locuri de muncă. Sunt multe proiecte pe partea de sănătate. Practic, avem alocați bani pentru toate domeniile. Centrul de permanență medical este primul de acest gen de la noi din comună și avem în plan achiziționarea unei autospeciale pentru ambulanță pentru că avem aici un punct ISU, cu care avem o foarte bună colaborare și sigur dorim să venim în întâmpinarea lor pentru că deservesc cetățenii comunei noastre.

Rep: Domnule primar, ne aflăm la cinci ani de la declanșarea stării de urgență în România pe fondul pandemiei. Cum a schimbat COVID-ul administrația locală și cum a influențat cea mai mare comună din România?

Bogdan Pivariu: În fiecare criză se găsesc oportunități. Din această criză pandemică am căutat cu încăpățânare oportunitățile și vă spun că cea mai mare oportunitate pentru administrația locală, nu doar pentru administrația locală a comunei Florești, a însemnat grăbirea procesului de digitalizare, proces pe care noi deja l-am implementat. Sigur, sistemul digital și digitalizarea nu sunt niciodată perfecte, sunt perfectibile și ne-a simplificat foarte mult ceea ce intern se lucrează. Ne-a simplificat mult ceea ce intern se lucrează, adică am putut să eficientizăm interacțiunea celor care lucrează în aparatul de specialitate al primarului. A fost un proces greoi, este în continuare în implementare pentru că avem de lucru încă sub diverse aspecte pentru că pe măsură ce am implementat această parte de digitalizare ne-amdat seama că se mai poate face și aia și aia. Suntem unul dintre UAT=urile din Transilvania cu foarte multe servicii digitale oferite cetățenilor și cred că aceasta este principala caracteristică ce a adus oportunitatea din criza pandemică. Se discută de cloud guvernamental și regionale, lucru necesar pentru ca acest proces să fie eficient.

Rep: Anul trecut au fost alegeri locale context în care s-a schimbat componența deliberativului local. Cum colaborați cu noii aleși locali și cum apreciați resursa umană care a promovat în consiliul local?

Bogdan Pivariu: Noi am colaborat bine și în mandatul trecut, sigur cu cei cu care am colaborat pentru că din păcate există și tendințe electorale chiar dacă nu își au întotdeauna locul pentru că important este aici binele comunității. Sunt trimiși aici de comunitate și pentru comunitate. Vorbesc de cei din deliberativ. Chiar și primarul este trimis de comunitate pentru comunitate și trebuie să existe o colaborare interinstituțională pentru că lucrurile să funcționeze bine. Consilierii PNL și cei ai UDMR au fost întotdeauna prezenți indiferent de oră și cât de repede a trebuit să facem ședințe de consiliu local pentru a adopta anumite proiecte pentru care se cerea urgentarea în vederea depunerii cererilor pentru finanțare europeană. Este o muncă imensă în spatele fiecărui proiect din partea aparatului de specialitate al primarului și de fiecare dată este nevoie și de sprijinul primarului pentru a se putea depune proiecte deoarece acest buget de care am vorbit nu a crescut de la sine. A crescut în urma unui efort, a perseverenței și ca urmare a seriozității aparatului de specialitate al primarului? De asemenea, a contribuit și deliberativul care, de fiecare dată, a fost prezent și a răspuns la chemarea mea pentru a putea înainta cu aceste proiecte. Este nevoie, de asemenea, și de parteneriate cu cei care gestionează aceste proiecte, respectiv cu autoritatea de management. Și cu aceștia am stabilit legături bune care au dat rezultate.

Rep: O preocupare a dumneavoastră pe parcursul acestui an a fost legată de disciplina în construcții și de eliminarea derapajelor care existau în această zonă. Cum ați reușit să gestionați această problemă și în ce măsură a evoluat ritmul construcțiilor la Florești?

Bogdan Pivariu: S-a diminuat mult ritmul construcțiilor la Florești. Vă spun, ca exemplul, în patru ani am emis mai puține autorizații de construire decât au fost emise în ultimul an de mandat al fostului primar. Deci, practic, avem o scădere drastică. Cu toate acestea am păstrat ritmul de dezvoltare pentru că este importantă dezvoltarea sustenabilă a sectorului privat. Am făcut aceleași reguli pentru toată lumea care să-i deservească în primul rând pe cei care vor să construiască și comunitatea. Așa cum vă spuneam, trebuie să vedem oportunitatea din fiecare criză iar în zona construcțiilor haotice s-au născut oportunități și cei care vin aici trebuie să trateze cu respect comunitatea. Fiecare proiect trebuie să fie cadrat pentru nevoile comunității, să nu fie nicidecum pentru dormit și să aducă, pe lângă spații comerciale, zone verzi, locuri de joacă, căi de acces suficient de generoase.

Interviu realizat de Cosmin PURIȘ

 

 

Articolul Noile reguli de la Florești au stopat dezlănțuirea imobiliară apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *