April 29, 2025

O investiție de aproape 6 milioane de lei, a cărei construcție a durat 14 luni, a fost finalizată și inaugurată luni, la Gherla. Este vorba despre o creșă cu 40 de locuri, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani, construită în parcul mare al municipiului, pe fostul teren II de lângă stadion.

Luni seara, la Gherla a sosit pentru festivitate ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila. A mai fost prezent la eveniment prefectul Maria Forna, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan, care au fost întâmpinați de primarul Ovidiu Drăgan. De asemenea, au mai fost prezenți reprezentanți ai administrației locale și ai constructorului. Oaspeții au vizitat spațiul creșei, dotat cu săli de joacă, dormitoare, toalete, bucătărie, cabinet medical . Ministrul Cseke Attila și primarul Ovidiu Drăgan au semnat protocolul de predare-primire al noii creșe, construită de Compania Națională de Investiții. Construcția a fost executată de asocierea Far Foundation Srl și GDT Concret Srl, din Bistrița-Năsăud. Potrivit declarațiilor făcute cu acest prilej, creșa urmează să își deschidă porțile pentru copii în această toamnă, după derularea formalităților privind angajarea personalului. În prezent, mai au loc lucrări de reabilitare la creșa veche, de pe strada George Coșbuc.

Tot în municipiul Gherla se află în fază de finalizare noul bazin de înnot acoperit.

Szekely Csaba



Articolul Inaugurarea creșei din Gherla apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *