April 29, 2025

Adunarera generală anuală a Despărţământului ASTRA „dr. Teodor Mihali” Dej constituie de fiecare dată o adevărată sărbătoare. Aşa s-a întâmplat şi la sfârşitul săptămânii trecute, când în Saloanele „Dacia” a avut loc o dezbatere realistă şi concretă a realizărilor din perioada anului trecut, prezentată de președintele Ec. Dr. Radu Gavrilă, sufletul sucursalei dejene. Să organizezi într-un an 92 (!) de activităţi cultural-artistice şi literare nu este la îndemâna oricui. Iar ASTRA Dej se poate lăuda cu atâtea întâlniri de suflet,

Astfel, aducem în atenție “Școala Academică <DR. T. Mihali-Bancherul>”, organizată în colaborare cu Academia Română și Secțiunea economică a Asociaţiunii ASTRA, o manifestare științifică de anvergură care a adus la Dej, pe parcursul a două zile, pe cei mai importanți specialiști în Istorie economică și Istorie, alături de profesori de istorie locali, precum și doctoranzi. Au fost editate volumele fiecărei ediții, în ediții de lux, atât în editura ASTRA-DEJ cât și în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană Cluj-Napoca, editură acreditată CNSIS. Mai amintim, Festivalul „Comoara din lada de zestre a satului someșan”, unde s-au pus în valoare colinde și tradiții ce nu trebuie să se piardă. Au participat elevi și cadre didactice din Dej, Căşeiu, Câțcău, Bobâlna, Chiuiești, Cuzdrioara, Batin, Unguraș, Vad, Jichișu, Ilva Mare, Beclean, Șomcuta Mare, Romuli, Tg.Lăpuș. Au primit și câte un „pachet de Crăciun”. La Căşeiu s-a organizat Festivalul „La Căşeiu colindam, pe Domnul îl lăudam”.

ASTRA aproape de comunitate

La acțiunile „Împreună în ASTRA și în comunități” au fost invitați astrişti din Năsăud (cu o participare mereu numeroasă), Șomcuta Mare, Tg Lăpuș, Gherla, Baia-Mare, Bistriţa, Cluj, Sibiu, Reghin, Blaj, Alba Iulia. Au participat la acţiuni de înaltă ținută în Năsăud (Ad. Generală), Blaj (Concursul ”Eminescu”), Șomcuta Mare (Festival de colinde, Fest. Traditii, conferințe, Adunarea generala), Tg. Lăpuș (Festival Dragobete, Fest. Ziua Iei, Ziua Poeziei) Cluj (Adunarea Generala, conferințe, lansări de carte) ASTRA și Biserica. Ca în fiecare an au organizat împreună cu Protopopiatul ortodox Dej „Ziua Despărţământului ASTRA Dej” iar cu Protopopiatul greco-catolic Dej, Ziua Școlii Ardelene. În premieră au sărbătorit Ziua Școlii Ardelene și la Șomcuta Mare, împreună cu Liceul „Ioan Buteanu”, Despărţământul Șomcuta Mare al ASTRA și evident Protopopiatul greco-catolic Chioar. De asemenea, amintim „Calendarul ASTRA Dej” „Semne de carte”. În fiecare an, în decembrie, au editat un Calendar pentru anul următor. Tipărită în sute de exemplare este și „Felicitarea de Crăciun şi Anul Nou” trimisă Despărțămintelor din țară și diaspora, personalităților vieții culturale române, precum şi astriștilor.

Promovarea lecturii

Pentru a promova lectura au editat „Semne de Carte”, Revista „ASTRA Dejeană”, Revista „ASTRA-Arta și Literatura” și „ASTRA BD”. Au apărut numerele 1 şi 2 / 2024 prin grija Colectivelor de redacție. Noua prezentare grafică, modernă și elegantă, a fost completată de colaborarea unor scriitori și artiști plastici de renume, care au plecat în lume din spațiul confluenței Someșurilor. Au editat prima revista de benzi desenate din Transilvania din ultimii 30 de ani: ASTRA BD. Ciclul “ASTRA și Universitatea” este dedicat dialogului între astriștii din despărțămintele zonale cu profesori de marcă ce își expun părerile despre relația dintre astriștii dejeni și Universitate. Cu aceste prilejuri își lansează cărțile. Au fost onorați de Ioan Chirilă, Cornel Sigmirean, Iosif Marin Balog, Mircea Popa, Ioana Cretu, Mihai Drecin, Gabriel Rusu, Ioan Cârja, Remus Câmpean. Prin „Tineri la Tribuna ASTREI” au reușit să promoveze tineri „urcându-i pe scenă”, promovându-i și ajutându-i să-și realizeze dorințele sau visele. În Cenaclul literar „Saloanele literare” și-au prezentat poeziile iar în conferințe, lucrarea. Au primit îndemnuri pentru continuarea drumului lor literar sau academic. Au lansat cartea elevei de 11 ani, Bianca Tănăselea. Pentru tineri a fost organizat Festivalul de poezie și cântec „Pe urmele lui Coșbuc”, seria de întâlniri „Istorii subiective” (Teodor Mihali la Școala Boiu Mare-Prislop; Alexandru Vaida Voevod la Bobâlna-Olpret), Concurs în limba engleză „Step to success”. Au evoluat pe scenele unor festivaluri și concursuri unde au fost invitați: Blaj, Tg. Lăpuș, Șomcuta Mare, la două manifestări. Activitatea Editorială Editura ASTRA-DEJ al cărei program – de la înființare și până în prezent – îl constituie valorificarea şi promovarea autorilor locali și ai culturii dejene, a avut un program ambițios . În seria Biblioteca ASTRA-DEJ au apărut nouă titluri noi, ajungând la numărul 135. Au fost distribuite volume la Despărțămintele ASTRA. Au fost acordate premii în cărți, elevilor merituoși care au participat la acțiunile astriste.

Încurajarea artiștilor

ASTRA ART GALLERY, „galeria de artă a astriștilor dejeni și a prietenilor lor”, a promovat artele, în special pictura, organizând expoziţii personale ale artiștilor din Dej, Gherla, Năsăud. Au fost nouă expoziţii care s-au bucurat de o largă participare li care au „scos la lumină” pictori talentați, unii dintre ei complet necunoscuți publicului larg. Casina Română ASTRA DEJ, „Clubul iubitorilor de cărți. Vechi și noi. Și al dezbaterilor inteligente si de calitate”, a promovat cărți și teme de discuții din domenii diverse. Au fost optr evenimente (Principatele Unite, Avram Iancu și Eminescu, Avram Iancu -200, Ziua Limbii române, Asociațiunea ASTRA-163, Elogiul scrisului, ș.a.m.d). „Saloanele Literare ASTRA DEJ” „Club al creatorilor si iubitorilor de literatura bună”, promovează creațiile poeților, scriitorilor, dramaturgilor dejeni. Și nu numai. Au existat întâlniri în care s-au citit și comentat creațiile literare ale membrilor. Au fost lansate volumele editate. Au avut loc patru întâlniri. Cercul Căşeiu (coord. prof. Cristian Groşan) a organizat în fiecare an, în decembrie, Festivalul de colinde „ La Căşeiu colindăm, pe Domnul îl lăudăm”. Au participat la acțiunile astriste derulate în Dej. Cercul Vad a promovat istoria și tradițiile locale prin simpozioane și prezentări. Au participat la acțiunile astriste derulate în Dej.

Felicitări din partea președintelui Academiei Române

O surpriza deosebită, și în același timp extrem de plăcută, a fost intervenția președintelui Academiei Române – prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop. Eminentul academician a elogiat reușitele ASTREI de-a lungul timpului (1861 – azi), felul specific în care ASTRA a apărat limba română, a promovat istoria românilor, a protejat cultura populară, folclorul, tradițiile, felul în care s-au făcut utili atât preoții ortodocși, cât și cei greco-catolici, la nivelul satelor și orașelor, felul în care s-au implicat dascălii, educatorii, profesorii, părinții elevilor, încât Editura – ASTRA a influențat în bine conștiința națională a românilor din Transilvania și-n mod admirativ cum au reușit, în mod absolut democratic, înfăptuirea Marii Uniri din 1918. Domnia sa apreciază raportul anual care i-a fost trimis, îi felicită pe astriștii dejeni și pe partenerii lor, în special pe președintele Radu Gavrilă. Acad. Ioan-Aurel POP este Membru de Onoare al Despărțământului ”Dr. Teodor Mihali” Dej din 16 noiembrie 2016. Online au intervenit președinta ASTREI de la Tg Lăpuș – prof. dr. Valeria Bilț și vicepreședinta ASTREI Centrale – prof. univ. dr. Ioana Crețu de la Universitatea. „Lucian Blaga” Sibiu, din avion, urmărind întregul program de la Dej. Astriștii dejeni au primit binemeritatele felicitări, mai ales președintele dr. Radu Gavrilă care inițiază proiecte și se implică 100% pentru împlinirea lor.

În cadrul Adunării generale anuale Astrei Dej a conferențiat dr.habilitat Remus-Virgil Câmpeanu – Cercetător științific I , Istorie premmodernă și modernă, Șef sector istorie națională în cadrul Institutului de Istorie ”George Barițiu” din Cluj Napoca al Academiei Române. Evenimentul a fost onorat și de primarul municipiului Dej, Costan Morar.

Szekely Csaba

Articolul ASTRA Dej, la ora bilanțului apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *