Cu toate că fundalul secular al societății noastre moderne poate părea pentru mulți o scuză facilă pentru a elimina orice dimensiune religioasă a educației, provocările lumii globale obligă la o asumare corectă a religiei în actul educațional, ca miză pentru o mai bună cunoaștere a ei, din perspectiva pluralismului. De fapt pericolul nu vine din religie, ci tocmai din necunoașterea și ignorarea ei, ca un factor identitar, care pentru mulți dintre oameni este poate cel mai relevant, chiar și astăzi. De aceea societatea globalizată, în care religia este și ea un produs care se exportă pe toate meridianele globului și beneficiază de o foarte largă audiență, nu poate avea o educație eficientă fără o cunoaștere religioasă.
Un păcat al globalizării ar fi relativizarea valorilor și a religiei, cu speranța ca prin golirea lor de sens identitar și de repere transcendente să le facă mai puțin importante și, astfel mai puțin generatoare de potențiale conflicte atunci când sunt puse să dialogheze sau să trăiască împreună. Religia, ca valoare de referință în sistemul de educație al lumii moderne este chemată mai mult ca oricând să creeze un spațiu de dialog între disciplinele fundamentale ale cunoașterii științifice, cele ale vieții, dar și cu cele socio-umane, integrând valorile formative într-o comunitate, în care fiecare segment să își cunoască rolul și locul. Este o mare nevoie de a dedogmatiza discursurile unor discipline științifice, care au pretenția de a de a avea ultimul cuvânt în cunoașterea adevărului, diminuând valoarea altor discipline, care pot oferi și ele o perspectivă corectă asupra vieții. Nu toată cunoașterea aspiră să ofere accesul la adevăr, ci doar moduri prin care poate fi înțeles în ce fel acest adevăr lucrează în viața oamenilor și a lumii. Religiei îi mai revine și obligația de a nu abdica din fața exigenței de a proclama adevărul, prin revelație, cunoaștere și experiență, dar în egală măsură trebuie să spună și că la acest adevăr se poate ajunge numai prin smerenie și prin respect față de cel care încă îl caută. Din această perspectivă, extremismul este o apostazie gravă de la adevăr și arată că din factor al transformării lăuntrice a ființei umane, el devine instrument de agresiune și de ură. La acesta se adaugă la fel de grav pseudoreligia și superstiția, care descalifică nu doar discursul religios, ci subminează valorile fundamentale ale societății, precum libertatea, gândirea autonomă și însăși democrația.
Statul secular trebuie să păstreze deschis spațiul pentru fiecare religie, ca ea să poată modela comunitatea și să poată să își pună în slujba publică resorturile ei pozitive de intruziune socială, de ajutor reciproc și de bună înțelegere. Cu alte cuvinte, situația actuală vine să convingă încă odată statul secular că religia nu este factor de tensiune în societate, ce trebuie marginalizat doar în sfera privată, ci dimpotrivă, dacă rămâne necoruptă, va fi întotdeauna un factor de coeziune și de pace socială. Plus că nu trebuie să uităm că, prin intermediul educației religioase, o comunitate vorbește cel mai bine despre idealurile ei înalte de viață și de desăvârșire, care nu pot fi decât benefice pentru societate.
Asumarea corectă a religiei în sistemul de valori ale educației, nu doar că o va face să rezoneze întotdeauna cu comunitatea din care aceasta emană și pe care o slujește, ci în primul rând va oferi șansa elevilor și celor care sunt beneficiarii educației să învețe încă de la vârste fragede lecția conviețuirii și a respectului față de alte opinii religioase. Respectul pentru alte credințe nu trebuie asumat cu prețul relativizării propriei credințe. Aici însă accentul trebuie să cadă în primul rând pe conținuturile predate în școală, care, fiind asumate atât la nivelul instituțiilor statutului, cât și la cel religios, să poată fi în consonanță cu celelalte valori și informații predate în școală și evident cu viziunea generală a statului despre oameni și despre lume.
În acest punct o educație religioasă corectă, care pune în valoarea libertățile fundamentale ale unei societăți, se pune de fapt în slujba comunității și a statului, promovând valori care să rezoneze cu cele seculare și să creeze un loc de pașnic întâlnire al oamenilor care cred și trăiesc adevărul religios în moduri diferite. Fiecare religie, care este recunoscută prin legislația unui stat este obligată să își pună energiile sale pozitive în slujba acestuia și a cetățenilor săi, probând astfel atât loialitatea față de stat, cât și capacitatea sa de a forma oameni și caractere care să poată trăi pașnic într-o societate. Religia devine astfel o furnizoare de sens și de stabilitate într-o societate și un antidot la obscurantismul tot mai prezent și tot mai periculos.
Pr. Bogdan IVANOV
Articolul Educația religioasă și adevărul apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
