România merge la Euro 2024 fără fanfară și nu în urale obținând primul loc într-o grupă din care Elveția era singurul nume sonor, fără înfrângere, un aspect absolut lăudabil întrucât performanțele jucătorilor din lot și rezultatele precedente erau cvasi-nule. Asta s-a văzut și în cele două meciuri de antrenament pe care România le-a susținut împotriva modestei Bulgaria și „non-pescarii” din Liechtenstein, pe care le-a „pierdut” cu succes, „obținând” scor alb împotriva ambelor formații.
Două meciuri care urmau să ridice moralul echipei, adversarele fiind alese dintre cele mai slabe, s-au transformat într-o radiografie a naționalei, astfel decantându-se iluziile de realitate.
În acest spirit mergem la Euro, unde debutăm într-o zi de luni, la orele prânzului, la Munchen, în compania mult mai importantei (slava) Ucraina, asta și prin vizorul evenimentelor petrecute în aceasta țară formidabilă, de ultimele trei primăveri încoace. Facem parte din grupa E, în care se mai află reprezentativele Slovaciei și Belgiei.
Un furnicar de sentimente ne încearcă pe mine și pe cei doi prieteni cu care împart speranțele într-o mașină care duce la Euro, o seară de vineri ș-o dimineață de sâmbătă pe autostradă-după ce ieșim din România. Pierdem cu Belgia și cu Ucraina?
Facem doar un punct în grupă cu Slovacia? Mai dă Mihăilă o dublă ca împotriva Elveției? Când ne vedem unul pe altul că ne roadem din senin unghiile, știm ce gânduri are fiecare. „Oare ne facem de râs și venim acasă după două etape?”
Sperăm să ajungem repede în Ungaria, să nu fie aglomerată vama, că nu va sucomba mașina în fața celor o mie și ceva de kilometri, că nu va fi caniculă în ziua meciului, că într-adevăr Iordănescu își va respecta vorbele și va juca deschis, că vom trece de grupe, că vom repeta cel puțin succesul de la Euro 2000. Speranțele ne compun pe noi românii. Ele ne duc mai departe, înspre ceva-ul nostru comun.
Ne pregătim alături de alți conaționali, mulți la număr, să bem bere, la și pe lângă crâșme, care pe unde apucă.
A duce bere la München ar fi ca și cum ai transporta cărbuni la Newcastle, bufnițe la Atena sau ai rostogoli brânza în Elveția. În Bavaria, berea este în general privită ca un aliment de bază și un elixir al vieții. München are o lungă tradiție de fabricare a berii: încă din 1487, Ducele Albrecht al IV-lea a emis Legea Purității München, care stipulează că numai hameiul, apa și malțul erau permise ca ingrediente în berea München. Chiar și astăzi, o bere de renume mondial este preparată din materii prime naturale pure, după o veche rețetă tradițională. Apropo, primii producători de bere au fost călugării augustinieni.
În acest spirit am ajuns cu metroul în Marienplatz, centrul social al fotbalului munchenez. Clădirea nouă a primăriei, construită la sfârșit de secol XIX stă impunător în latura nordică a pieței, fermecând, îmbiind la poze și visare, simbol al emancipării bavareze, blocat într-o lume pioasă, ascetică, vetustă. De jur îmrejur, suporteri în extaz, din toată Europa, manifestând, zâmbind, bând bere sau mâzgălind mașinile de „Polizei”. Suporterii României se află și în zona fanilor, aflată în parcul olimpic, unde se vor transmite meciurile pe un ecran generos. Românii veniți la Euro sunt optimiști, mai toți cred că ne vom califica din grupă.
Atmosfera de sărbătoare înseninează cerul mohorât și ridică temperatura, creând premisele unor zile frumoase, cu adevărat occidentale. Sperăm la un campionat ce promovează valorile europene, dreptul la opinii diferite și respectul față de istoria Europei. Hai România!
Alexandru Crăciun
