April 28, 2026

 

Asociația pentru Reproducere Umană din România organizează, cu sprijinul Merck România și Genesis Athens, în data de 11 februarie 2026, începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, evenimentul „Împreună pentru familie”, realizat în colaborare cu Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, în calitate de coorganizator.

Evenimentul face parte din campania națională „Împreună pentru familie” și are ca obiectiv facilitarea unei întâlniri deschise între medici specialiști în domeniul reproducerii umane și persoane sau cupluri care se confruntă cu infertilitatea, oferind informații corecte, sprijin emoțional și un cadru sigur de dialog.

Programul va include prezentări susținute de specialiști, precum și o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, menită să răspundă preocupărilor reale ale celor afectați de probleme de fertilitate. Campania își propune să contribuie la creșterea nivelului de informare asupra infertilității, la reducerea stigmei asociate acestui subiect și la încurajarea accesului la soluții medicale și suport specializat.

Participarea la conferință este gratuită. Persoanele interesate se pot înscrie la adresa de e-mail campanieinfertilitate@yahoo.com sau pot participa direct, fără o înscriere prealabilă, în limita locurilor disponibile.

Articolul Comunicat de presă: Eveniment „Împreună pentru familie” – dialog deschis despre infertilitate și sănătate reproductivă, la Cluj-Napoca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *