March 21, 2025

Persoanele cu venituri reduse primesc din partea Primăriei Cluj-Napoca un ajutor de 450 de lei/an, prin Programul „Alimente”.

„Nimeni nu este uitat, nimeni nu este abandonat. Programul ‘Alimente’ continuă şi în 2025 – ajutor de 450 lei/an pentru clujenii cu venituri reduse. Programul social ‘Alimente’ desfăşurat anual vine în ajutorul clujenilor aflaţi în situaţii foarte dificile de viaţă. Tichetele contribuie la costurile de bază ale persoanelor care au cea mai mare nevoie de susţinere. Primăria continuă acest program în 2025, fiind aprobat proiectul de HCL în ultima şedinţă a Consiliului Local. Valoarea tichetelor sociale este de 450 lei / beneficiar, pe an”, se arată într-o postare a primarului Emil Boc.

Potrivit acestuia, beneficiarii sunt victimele traficului de persoane; victimele violenţei domestice; persoanele cu handicap grav sau accentuat, neinstituţionalizate; pensionari, persoane invalide, veterani, văduve de război, persoane deportate; prizonieri, persecutaţi politic, eroi martiri ai Revoluţiei, orfani; şomeri înregistraţi; beneficiari de ajutor social sau de alocaţie pentru susţinerea familiei.

„Formularul de cerere/declaraţie pe propria răspundere poate fi descărcat de pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca sau de pe site-ul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală. De asemenea, formularul se poate ridica fizic de la sediul Centrului de Informare pentru Cetăţeni de pe strada Moţilor nr. 7, de la primăriile de cartier şi de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală (strada Venus fn). Cererile pot fi depuse online pe adrese de e-mail [email protected] şi [email protected] sau fizic la primăriile de cartier şi la Centrul DASM. Termenul limită de depunere a formularelor de cerere/declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale este ultima zi lucrătoare din luna noiembrie, respectiv 28 noiembrie 2025”, se mai arată în mesajul primarului Emil Boc.

În anul 2024, în Cluj-Napoca 8.736 de persoane au beneficiat de tichetele sociale, fiind alocată suma de 3.931.200 de lei de la bugetul local al municipiului.

Articolul Clujenii cu venituri reduse primesc de la primărie un ajutor de 450 de lei/an apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *