March 28, 2025

Belu Făinaru, cum este acesta cunoscut și în România, e un neobosit artist al zilelor noastre, format în diverse școli, academii și universități din lume. Printre acestea aș aminti Universitatea din Chicago, Domus Academy din Milano sau Royal Academy of Fine Arts de la Bruxelles. Belu este un artist multidisciplinar, concentrându-se pe teme precum memoria colectivă, identitatea, trauma și istoria. Accentul însă este pe Holocaust, o temă tragică ce-l preocupă în fiecare minut al vieții.

Belu Făinaru, deși cetățean de origine română care locuiește la Haifa, este un neobosit călător și explorator al artelor din întreaga lume. Activitatea sa artistică în România este bine cunoscută la București, Cluj, Timișoara sau Iași. Expozițiile sale și instalațiile artistice precum cea de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj au atras zeci și chiar sute de vizitatori. Proiectele sale de instalații artistice și sculpturi vor apărea curând în zona getto-ului clujean din anul 1944 sau de la Muzeul Etnografic din Cluj. Recent, Belu Făinaru a participat împreună cu un grup de artiști români și israelieni la Bienala de la Havana, care și-a închis porțile în aceste zile.

Însă atenția mea se îndreaptă spre Belu Făinaru pentru alt motiv, și anume decernarea celui mai mare premiu în domeniul artelor care se acordă în fiecare an în Statul Israel cu ocazia Zilei Naționale și care în anul acesta se va desfășura la 1 mai. Premiul Israel este suma recunoașterii unui artist, unui om de ștință, unui scriitor, medic, a unor oameni care s-au dedicat total pentru binele societății și al țării. Iar Belu este unul dintre aceștia, în domeniul artelor și al legăturii intrinsece cu oamenii din Israel și de pe alte meridiane.

În acest sens, în data de 17 martie a.c. Belu a fost onorat de Primarul Haifei, Dl.Yona Yahav, de Președintele Universității din Haifa, Prof. Gur Alroey, de oameni de cultură, colegi de facultate, de Consulul General al Franței la Haifa, Excelența Sa, Georges Diener, viceprimarii Israel Savion, Sarit Golan-Steinberg și Yosi Shalom. La sărbătorirea lui Belu au fost de asemenea prezenți soția acestuia, dna. Avital Bar-Shai, și cei doi fii ai acestora, Netanel și Yahel.

Aș dori să punctez în această scurtă relatare alocuțiunea Primarului municipiului Haifa, care a subliniat dezvoltarea deosebită a activității artistice pe care Belu a atins-o de-a lungul anilor, dezvoltare pe care Dl Primar Yahav a avut ocazia s-o urmărească încă din tinerețea artistului. De asemenea, Dl Președinte Prof. Elroy a subliniat arta sinceră, legată de sentimentele umane cele mai adânci pe care Belu reușește s-o practice. Totodată, a evidențiat faptul că este un profesor total angajat spre binele și dezvoltarea artistică a studenților Universității din Haifa.

Desigur, nu pot încheia fără a menționa, chiar și în parte, crezul său artistic: „Cred cu tărie că educația artistică este o metodă esențială pentru dezvoltarea gândirii critice și pentru încurajarea noilor perspective asupra lumii. Găsesc inspirație în tinerii artiști și mă simt norocos să pot împărtăși cunoștințele și experiența mea cu aceștia.”

Paul FARKAS

 

Articolul Belu Simion Făinaru, un nume consacrat în arta internațională apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *