October 26, 2024

Arhitecţi de renume mondial participă la primul festival românesc dedicat viitorului arhitecturii, care va avea loc între 30 octombrie şi 3 noiembrie la Cluj-Napoca.

”Săptămâna viitoare, Cluj-Napoca devine pentru 5 zile capitala arhitecţilor şi a tuturor celor interesaţi de viitorul oraşelor noastre. FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow, primul festival românesc dedicat viitorului arhitecturii, are loc între 30 octombrie şi 3 noiembrie la Cluj-Napoca, cu participarea unor nume de prim rang în arhitectura mondială şi a comunităţii profesionale din ţară şi din regiune. Urmează 5 zile de conferinţe-eveniment, expoziţii, proiecţii de film, concerte, tururi de arhitectură şi ateliere în care explorăm tematica ediţiei: diversecity – diversitatea fenomenelor care afectează oraşele prezentului şi oportunităţile pentru viitor”, se arată într-un comunicat al Ordinului Arhitecţilor din România transmis AGERPRES.

La eveniment sunt aşteptaţi să participe Peter Zumthor (Elveţia), laureat al Premiului internaţional Pritzker pentru arhitectură (2009), Niall McLaughlin (Irlanda), profesor şi practician, laureat al prestigiosului Premiu Stirling al Royal Institute of British Architects (2022) pentru contribuţia la evoluţia arhitecturii, Marcio Sequeira de Oliveira, arhitect şi inginer ce a revoluţionat educaţia în arhitectură şi inginerie prin inventarea modelului structural Mola, Nicola Delon (Encore Heureux Architects, Franţa), arhitect care şi-a legat numele şi practica de expoziţii-eveniment inclusiv ale Bienalei de Arhitectură de la Veneţia, teoreticieni şi critici ai domeniului şi relaţiei acestuia cu provocările societale precum Eric Lapierre (Franţa) şi Johnny Leya (Traumnovelle, Belgia).

FAST: Festival for Architecture Schools of Tomorrow a fost iniţiat în 2023 de Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) pentru a facilita conexiunea dintre educaţia academică şi practica profesională şi un răspuns robust al profesiei la evoluţiile şi provocările societăţii contemporane. Evenimentul conectează în premieră la comunitatea profesională şi într-un singur eveniment cele cinci centre de arhitectură din România – facultăţile din Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea şi Bucureşti – şi extinde, totodată, această reţea de cooperare la nivel regional şi internaţional, precizează sursa citată.

„Acest festival promite să devină o platformă reală de dialog şi colaborare pentru viitorul profesiei şi al mediului în care trăim. FAST nu este doar festivalul arhitecţilor de azi şi de mâine, ci ocazia unei întregi comunităţi mai conştiente de importanţa domeniului nostru pentru societate, de rolul calităţii mediului construit în vieţile noastre”, a declarat Ştefan Bâlici, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, citat în comunicat.

FAST este un festival dezvoltat de Ordinul Arhitecţilor din România, ca proiect prioritar finanţat din timbrul arhitecturii.

Ediţia din 2024 îşi propune să atragă publicul în locuri simbolice din Cluj-Napoca şi să lase în urmă spaţii şi conversaţii reper pentru comunităţi: Pavilionul X5 cu instalaţia The Missing Link, create 100% de studenţi ai celor 5 şcoli în Campusul Observator al UTCN, Casa de modă / UT HUB, Opera Naţională, Centrala FAU, Cinema ARTA, Casino Centrul de cultură urbană, Parcul Feroviarilor, mai arată sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *