Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, au avertizat miercuri că orice „deplasare forţată a populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza şi Cisiordania ar fi inacceptabilă”, a anunţat Palatul Elysée, notează AFP.
„Aceasta ar fi o încălcare gravă a dreptului internaţional, un obstacol în calea soluţiei cu două state şi un factor de destabilizare major pentru Egipt şi Iordania”, unde ar putea fi trimise aceste populaţii, au spus cei doi şefi de stat într-o discuţie telefonică, potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze.
Cei doi preşedinţi au reiterat, de asemenea, „dorinţa lor de a acţiona pentru respectarea de durată a încetării focului, precum şi pentru o soluţie credibilă în Gaza, care deschide calea spre o soluţie politică bazată pe soluţia cu două state”.
Preşedintele american, Donald Trump, a stârnit marţi consternare anunţând că Statele Unite vor „prelua controlul” asupra Fâşiei Gaza, evocând la strămutarea „permanentă” a palestinienilor de pe teritoriul devastat de război şi dorinţa sa de a face acolo „Cota de Azur a Orientului Mijlociu”.
Între timp, secretarul de stat american, Marco Rubio, a subliniat că Donald Trump doreşte doar ca palestinienii să părăsească temporar Fâşia Gaza pe durata reconstrucţiei sale.
Casa Albă a căutat, de asemenea, să modereze aceste afirmaţii, explicând că Statele Unite nu vor finanţa reconstrucţia Fâşiei Gazei şi că nu este vorba despre trimiterea de trupe americane pe acest teritoriu.
Autoritatea Palestiniană, la rândul său, acuză Israelul de „epurare etnică” în Cisiordania ocupată, unde armata israeliană desfăşoară operaţiuni mortale de câteva săptămâni.
Articolul Avertismentul lui Macron și Abdel Fattah al-Sisi privind „strămutarea” palestinienilor din Gaza apare prima dată în ziarulfaclia.ro.