Un amplu control derulat de funcționarii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj la operatorii economici care comercializează mâncare la complexul comercial VIVO, fostul Polus, și care a vizat modul în care sunt informați consumatorii cu privire la substanțele posibil alergene s-a lăsat cu amenzi usturătoare.
Razia a avut loc în urma unei reclamații, fiind verificați 21 de operatori economici care își desfășoară activitatea în zona de food-cort din incinta mall-ului din Florești.
Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat următoarele 25 amenzi contravenţionale, în cuantum de 335.000 lei. Totodată au fost emise 16 avertismente și s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 15.000 de lei. „Ținând cont de deficiențele constatate, doi operatori economici au decis oprirea voluntară a activității , până la remedierea abaterilor”, a anunțat Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest Cluj. S-a mai dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în cazul a 3 operatori economici până la remedierea deficiențelor, respectiv: La Casa Ristorante Pizzeria Pane Dolce SRL, JFK Burger RD SRL, Lunch Box SRL.
Principalele nereguli au constat în identificarea unei importante cantități de excremente de rozătoare, în spațiul de depozitare al făinii și folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf în exces, rugină, chedere rupte și corpuri străine. S-a mai constatat că se comercializează produse cu data limită de consum/data durabilității minimale depășită și depozitarea direct pe paviment a băuturilor răcoritoare și apelor minerale. Alte nereguli: comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate; folosirea unor vitrine frigorifice destinate băuturilor pentru depozitarea produselor alimentare; lipsă menționării alergenilor, a declarației nutriționale la toate preparatele expuse spre comercializare; comercializarea unor produse cu modificări organoleptice; afișarea unei liste incomplete a ingredientelor; folosirea unor materii prime cu arsuri de congelare în exces; schimbarea stării termice a materiilor prime și semipreparate; nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor.
Comisarii CJPC Cluj dau asigurări că vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.
C.P.