Echipa națională a României a câștigat, pe data de 4 noiembrie a anului trecut, titlul de campioană mondială la minifotbal, la competiția desfășurată la Ras al Khaimah (Emiratele Arabe Unite), după ce a a învins dramatic Kazahstanul într-o finală cu 30 de lovituri de departajare!. A fost 2-2 după reprizele de prelungire și 12-11 la penalty-uri, iar tricolorii au câștigat, astfel, singurul trofeu major care lipsea din vitrina naționalei.
Echipa României a devenit cea mai titrată națională din istoria minifotbalului european, cu 6 titluri continentale obținute în perioada 2010-2015 și cu alte două medalii de argint. De asemenea, tricolorii au cucerit două medalii de bronz la Campionatul Mondial (SUA 2015 și Australia 2019).
Din echipa campioană mondială face parte și Vasile Pop, fost jucător la Universitatea Cluj în sezonul 2009-2010. ”Vanea”, așa cum este al alintat de colegi și de prieteni, are 32 de ani și joacă în prezent la echipa Sam Vig CCM Bistrița.
Proaspătul campion mondiala a acordat un interviu în exclusivitate pentru Făclia de Cluj, în care ne povestește cum a trăit mondialul, dar și despre planurile sale de viitor.
”Ne dorim să fim prima echipă din lume care să fie și campioană mondială și europeană!
Reporter: Cum te simți la două luni după extraordinara performanță reușită la Campionatul Mondial?
Vasile ”Vanea” Pop: Mă simt împlinit și ca om și ca fotbalist. A fost o performanță senzațională și este, până la urmă, doar rodul muncii noastre de atâția ani, a jucătorilor și a antrenorilor.
O mai simți la fel de pregnantă ca și atunci, după câștigarea titlului mondial? Ce simți concret acum când te gândești la ce s-a întâmplat atunci?
Mi se face și acum pielea de găină! Cum am spus, e un vis împlinit.
La începutul turneului final, v-ați gândit că veți ajunge până în finală și chiar să o câștigați?
Mai în glumă, mai în serios am vorbit cu colegii despre această variantă, dar am decis să mergem pas cu pas, să luăm fiecare meci în parte. Și așa s-a și întâmplat, și cu fiecare meci câștigat șansa de a ajunge în finală era tot mai mare.
Și în finală cum a fost?
Ne-am studiat fiecare adversar înainte de meciuri. Așa am făcut și cu adversara din finală. Țtiam deja că cei din Kazahstan vor juca, așa cum au făcut-o în toate celelalte meciuri, la greșeala adversarului, și atunci singura noastă grijă a fost să nu greșim, să nu le dăm posibilitatea să joace pe contraatac, sau să nu greșească cineva atât de grav încât să le dăm posibilitatea de a ajunge la poarta noastră.
A fost și nebunia de pe final, cu golul egalizator reușit în urma penalty-ului acordat de VAR cu două minute înainte de finalul timpului regulamentar, și obținut chiar de tine. A fost, apoi, și acea serie incredibilă de 30 de penalty-uri de departajare care v-a făcut ulterior și campioni mondiali. Ai înscris și tu unul dintre penalty-uri. Ai avut emoții când ai tras la poartă?
Sincer, n-am avut emoții. Mi-am și dorit să mă număr printre executanții loviturilor de departajare, nici nu conta dacă eram primul, al doilea sau ultimul. Ne-a și transmis antrenorul nostru cu portarii că portarii Kazahstanului se aruncă doar jos și să tragem doar sus, și așa cum se poate vedea acum pe reluări, așa s-a și întâmplat.
Deci ce vi s-a transmis a fost perfect.
Da, fiecare indiciu și fiecare indicație venită de pe margine te ajută în astfel de momente.
Acasă ați fost primiți bine, toată presa sportivă, și nu numai, au scris de performanța extraordinară obținută de voi, una la care naționala de fotbal ”mare” nici măcar nu cutează să viseze. Dar cum a fost primită performanța voastră de către cei din Federația de minifotbal, sau de cei din Ministerul Sportului? Și mă refer la modul cum v-a fost apreciat titlul mondial obținut, dincolo de felicitări și strângeri de mână?
Federația de minifotbal ne-a premiat așa cum a avut posibilitatea, ținând cont de faptul că este o federație tânără, înființată doar de trei sau patru ani.
Dar Ministerul Sportului?
Momentan cu nimic, așteptăm. Am înțeles că este un proiect prin care să ne fie acordată o rentă viageră, dar încă nu s-a concretizat nimic. Am înțeles că s-a depus un dosar, dar încă nimic concret. Așteptăm.
Ar trebui să facă ceva în acest sens și cei din Bistrița, acolo unde joci tu acum, dar și cei din Cluj, ținând cont că ai fost jucătorul Universității începând de la juniori și până la echipa mare, cu care ai și promovat în prima ligă în 2010?
Da, cei din Bistrița, de la Consiliul Județean ne-au oferit o diplomă de excelență și ne-au felicitat. Dinspre Cluj însă nimic, mă gândesc că nu preau au treabă cu noi. A fost doar acel moment în care am prezentat pe Cluj Arena trofeul de campioni mondiali.
De când joci fotbal și cum a evoluat cariera ta de-a lungul anilor?
De fotbal m-am apucat de la șapte ani și la juniori am activat doar la Universitatea Cluj, apoi m-a luat în pregătiri echipa mare. La 16 ani am și debutat la echipa mare într-un meci din Liga a II-a, cu cei de la Pitești. A fost și anul în care am promovat în Liga I. Am fost împrumutat la Turda apoi vreo două sezoane, la Șimleu apoi în Liga a II-a.
Și te-ai dedicat ulterior minifotbalului. Spune-ne care este, practic, diferența între minifotbal și cel normal, așa cum îl știm cu toții?
E greu să faci o comparație între cele două. E cu totul altceva. Dacă pe teren mare mai ai timpi morți, să zic așa, timp în care să-ți mai tragi sufletul, la minifotbal ești într-o alergare continuă. Poți să joci la intensitate maximă doar câteva minute, după care trebuie să vii pe margine și să-ți ia altcineva locul pentru că efortul depus este unul foarte mare, iar un jucător obosit este vulnerabilitatea echipei mai ales dacă evoluezi împotriva unei formații puternice, acolo se poate juca soarta unui meci practic.
La echipa națională cum ai ajuns?
Am avut onoarea să fiu convocat la națională în urma prestațiilor mele individuale dar și ale echipei la care jucam înainte să ajung la Bistrița, HNH Cluj. Am participat la foarte multe turnee în țară. Am avut prestații bune, la fiecare turneu eram pe podium, și așa am ajuns în vederile celor de la națională. Fac parte din națională de un an și jumătate deja.
În 2024, ce urmează pentru tine și pentru naționala României?
Personal îmi doresc să fiu sănătos și să mă pot bucura în continuare de fotbal, să fiu ferit de accidentări. În ce privește echipa națională, iar dacă dacă se va apela în continuare la serviciile mele voi spune prezent. În acest an va avea loc Campionatul European, pe care România l-a câștigat deja de vreo șase ori, ne dorim să câștigăm din nou acest trofeu, mai ales că nu s-a mai întâmplat acest lucru în ultimii șapte-opt ani. În plus, ne dorim acest trofeu, mai ales că vom deveni astfel prima echipă din lume care ar realiza eventul campioană mondială-campioană europeană! Nu s-a mai întâmplat asta până acum în istoria minifotbalului!
Lotul României de la Campionatul Mondial de Minifotbal din 2023:
Portari:
Ionuț Neacșa – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Dragoș Nițu – 28 ani (Reggio Liriada Brașov)
Laszlo Klein – 47 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Jucători:
Vasile Pop – 32 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
Mircea Popa – 35 ani (Juventus Sibiu)
Andrei Balea – 30 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Mircea Ungur – 34 ani (Nova Vita Târgu Mureș)
Andrei Nemițanu – 30 ani (Glissando Timișoara)
Vlad Mocanu – 24 ani (Premier Iași)
Bogdan Covaci – 34 ani (Sam Vig CCM Bistrița)
Andrei Ferik – 25 ani (Bad Boys Oradea)
Saron Chirică – 30 ani (Old Boys București)
Marius Balogh – 23 ani (Bad Boys Oradea)
Andrei Șumălan – 29 ani (Bad Boys Oradea)
Gabriel Dumitrașcu – 23 ani (Chedra TAX Ploiești)
Alex Bourceanu – 38 ani (Ajax Dulcisimo Galați)
Staff:
Virgil Bejenaru – antrenor
Laszlo Klein – antrenor secund
Dan Ștefan Cojocaru – manager
Sandu Mureșan
