Consiliul Județean Cluj continuă investițiile în infrastructura edilitară a județului, finalizând în cursul anului 2025 lucrări importante de extindere și modernizare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare. Prin Compania de Apă „Someș” S.A., al cărei acționar majoritar este, forul administrativ județean a recepționat investiții în valoare de peste 46 milioane de lei, realizate din fonduri proprii, în completarea proiectelor finanțate din fonduri europene.
Lucrările au fost derulate prin Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (I.I.D.) al Companiei de Apă „Someș”, fond constituit din redevența și impozitul pe profit virate Consiliului Județean Cluj și redirecționate ulterior către investiții în beneficiul comunităților locale. În total, au fost realizați 44 de kilometri de rețele noi de apă și canalizare în 19 localități din județ.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța utilizării acestor fonduri în mod responsabil și eficient: „Am ales să folosim acești bani tot în beneficiul direct al clujenilor, pentru a completa investițiile edilitare de aproximativ 700 de milioane de euro cofinanțate de Uniunea Europeană în ultimii 30 de ani. În paralel, avem în derulare alte opt contracte de lucrări finanțate din fondul IID, în valoare de peste 76 de milioane de lei, aflate în diferite stadii de execuție. Unul dintre cele mai importante este proiectul «Apă în Apuseni», care a ajuns la un stadiu de realizare de circa 65%”.
Potrivit datelor furnizate de Consiliul Județean, în anul 2025 au fost finalizate, recepționate sau se află în procedură de recepție 12 contracte de lucrări ce au vizat înființarea, extinderea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare. În ceea ce privește alimentarea cu apă, au fost realizați 36 de kilometri de conducte de transport și distribuție, cu 527 de branșamente la imobile și patru stații de pompare. Rețeaua de canalizare a fost extinsă cu aproximativ 8 kilometri, fiind realizate 261 de racorduri și opt stații de pompare a apei uzate.
Investițiile au vizat atât localități din zona de câmpie, cât și din mediul rural sau din zonele mai greu accesibile ale județului. Printre proiectele importante se numără modernizarea stației de epurare din Apahida, extinderi ale rețelelor de canalizare în Cămărașu, Livada sau Iclod, precum și extinderi ale alimentării cu apă în comunele Mica, Așchileu, Cătina, Mociu, Aghireșu sau în localitățile Borșa și Giula. De asemenea, au fost realizate lucrări de optimizare a sistemelor de canalizare și au fost construite stații de pompare și rezervoare necesare funcționării eficiente a rețelelor.
Doar în ultimii 13 ani, Consiliul Județean Cluj a alocat din surse proprii, prin Fondul I.I.D., aproximativ 31,6 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare, cu accent deosebit pe zona rurală a județului. Aceste investiții contribuie semnificativ la creșterea calității vieții locuitorilor și la reducerea decalajelor dintre mediul urban și cel rural.
Articolul 44 de kilometri de noi rețele de apă și canalizare finalizate în județul Cluj apare prima dată în ziarulfaclia.ro.