Fostul deputat USR de Cluj, Viorel Băltărețu susține că demersurile lui Ilie Bolojan de a reforma Senatul sunt mai mult decât necesare și chiar vitale. El dă asigurări că va face tot ce ține de el ca USR să susțină aceste măsuri, sperând ca formațiunea din care face parte să fie un partener real al reformelor, „chiar dacă ele vin din partea unui lider din alt partid”.
„Dar am văzut prea des cum intenții bune sunt sufocate de interese ascunse, de jocuri politice și de lașitatea unora dintre liderii noștri. Suntem într-un moment de cotitură. România nu își mai poate permite un stat birocratic, ineficient și supraîncărcat. Risipa, hârtiile plimbate fără sens, funcționarii care nu aduc nicio valoare – toate acestea trebuie să dispară. Dar reforma nu înseamnă doar tăieri. Este inadmisibil ca, în 2025, cetățenii și companiile să piardă timp prețios la ghișee pentru hârtii care ar trebui să circule digital între instituții. Acest mod de lucru nu doar că reprezintă o lipsă de respect față de cetățeni, dar le consumă și banii, și timpul – resurse pe care nu ni le permitem să le mai irosim. În administrația publică există două tipuri de personal: profesioniștii, cei care duc cu adevărat administrația în spate, oameni dedicați, bine pregătiți, care trebuie sprijiniți și păstrați; și cei angajați pe pile și relații, fără concursuri reale, fără verificarea competențelor. Aceștia sunt o povară pentru stat și un obstacol pentru modernizare. Reforma trebuie să îi elimine pe cei din a doua categorie și să protejeze adevărații profesioniști”, a transmis fostul parlamentar. El arată că reforma înseamnă și modernizare: digitalizare, reducerea birocrației și eficiență, subliniind că trebuie investit și în sectoarele vitale – sănătate, educație, siguranță publică – pentru a asigura servicii de calitate.
„Voi face tot ce ține de mine ca USR să susțină aceste măsuri și sper să fie un partener real al reformelor, chiar dacă ele vin din partea unui lider din alt partid. Acum nu este momentul să ne lăsăm conduși de orgolii politice, ci să demonstrăm că politica poate servi oamenilor. Mulți dintre noi am intrat în politică lăsând în urmă cariere solide în mediul privat, tocmai pentru a face schimbarea pe care o dorim cu toții. Este momentul să fim consecvenți. Oare primarii, consilierii locali sau parlamentarii pe care i-ați votat sunt reformatori sau piedici în calea schimbării? Vă invit să vă întrebați: ce ați schimba în comunitatea voastră? Cum vedeți viitorul administrației în localitatea voastră? Răspunsurile la aceste întrebări sunt primul pas spre o schimbare reală”, a transmis Viorel Băltărețu.
Articolul Viorel Băltărețu: Reforma înseamnă și modernizare apare prima dată în ziarulfaclia.ro.