April 28, 2026

Rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. ing. Vasile Țopa, a participat la sfârșitul săptămânii trecute la două evenimente de importanță majoră pentru sectorul energetic național. Este vorba de punerea în funcțiune a celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România (200 MW/ 400 MWh), realizată de Nova Power & Gas – Grupul E-INFRA, la Florești, precum și demararea lucrărilor la centrala pe gaz în ciclu combinat de 160 MW din Câmpia Turzii, informează reprezentanții UTCN.

Participarea UTCN la cele două evenimente de importanță majoră pentru industrie subliniază implicarea activă a universității în susținerea marilor investiții strategice, prin formarea unor specialiști cu competențe profesionale avansate și prin dezvoltarea unor parteneriate solide cu mediul economic, arată aceiași reprezentanți. Totodată, în opinia reprezentanților UTCN, colaborarea dintre universitatea clujeană, Electrogrup și Nova Power & Gas, materializată în multiple proiecte de cercetare-dezvoltare derulate în laboratoarele EMC și ELMA, contribuie direct la dezvoltarea de soluții tehnologice avansate și la formarea inginerilor care susțin tranziția energetică: ”Prin expertiza academică și implicarea constantă în proiecte de anvergură, UTCN își consolidează rolul de actor-cheie în dezvoltarea industriei energetice și în construirea unui viitor durabil”. 

sursă foto: UTCN

Articolul UTCN, partener strategic al industriei energetice apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *