March 30, 2025

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a obținut finanțare pentru Proiectul ”Orizont – Program avansat de sprijin și incluziune pentru primii studenți din familie”, informează reprezentanții universității clujene. Proiectul a fost depus în cadrul apelului competitiv din Programul Educație și Ocupare (PEO), finanțat din Prioritatea PO 6 „Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație“, având ca obiectiv specific promovarea accesului egal la educație în special pentru grupurile defavorizate.

Citând aceleași surse, proiectul a fost aprobat cu o valoare totală eligibilă de 7.943.180,79 lei și va fi finanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+). USAMV Cluj-Napoca deține rolul de lider de proiect, având ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Colegiul de Servicii în Turism „Napoca”. Proiectul se va derula pe o perioadă de 30 de luni, sub coordonarea prof. univ. dr. Ioana Roman. Obiectivul general al proiectului vizează furnizarea de către parteneriatul creat de măsuri de sprijin integrate pentru 185 elevi și 170 studenți. Beneficiarii măsurilor de sprijin sunt elevi și studenți care prezintă deficiențe de învățare, cu risc de a nu finaliza forma de studii pe care o urmează. Pentru realizarea obiectivului general sunt propuse măsuri concrete de sprijin, care prin implementarea lor să amelioreze starea de fapt în care se regăseste grupul țintă și care să contribuie la atingerea rezultatelor și a indicatorilor apelului de proiecte, potrivit reprezentanților USAMV. Totodată, se promovează accesul egal la educație de calitate și reducerea abandonului universitar, punându-se accent pe sprijinirea grupurilor defavorizate. Potrivit surselor amintite, directorul proiectului, prof. dr. Ioana Roman, a precizat că prin acest proiect, USAMV Cluj-Napoca contribuie activ la dezvoltarea unei societăți incluzive și echitabile, oferind sprijin tinerilor aflați în situații de risc educațional și facilitând integrarea socială a elevilor sau studenților care provin din medii defavorizate.

sursă foto: USAMV

T.S.

Articolul USAMV va derula programul „Primul student din familie”. Beneficiari, 185 elevi și 170 studenți apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *