Fotbaliștii echipei Unirea Dej sunt într-un regres vizibil, iar asta se vede în rezultatele nesatisfăcătoare din ultima perioadă. Dejenii au suferit un nou eșec lamentabil în weekendul trecut, în cadrul etapei a 3-a din play-out, contra celor de la ACS Târgu Mureș. Elevii antrenoului Adrian Falub au înregistrat cea de-a șasea (!) înfrângere consecutivă, un ”record” mai rar întâlnit în lunga istorie a clubului de la confluența Someșurilor.
Eșecul cu 0-3(0-3) este cu atât mai neașteptat, cu cât a avut loc pe teren propriu, adevărat că în fața unui adversar mult mai experimentat, din care fac parte și câțiva jucători care au trecut și pe la echipe de liga a I-a. Unul dintre aceștia este și fostul fotbalist al celor de la Gaz Metan Mediaș, Victoraș Astafei, care s-a remarcat în meciul de la Dej cu cele două goluri reușite. Primul a venit în minutul 14, când a marcat cu capul, tot el majorând scorul la 2-0 în minutul 17, printr-un șut plasat de la marginea careului. Mureșenii nu s-au mulțumit cu situația de pe tabelă și au atacat în continuare, iar în minutul 31 au ridicat scorul la 3-0, prin mjlocașul Sergiu Luca. Unirea a avut prima ocazie de gol în minutul 37, când Andrei Pop a șutat pe lângă poartă din afara careului.
După pauză, tot oaspeții au trecut pe lângă gol în minutele 52 și 71.
În play-out, Unirea Dej nu are încă niciun gol marcat. Jocul echipei a fost penibil în toate întâlnirile disputate pe teren propriu, fără ambiție, fără vlagă, iar rezultatele au fost pe măsură. Cu toate schimbările masive din lot, fosta formație de liga a II-a, cu ambiții de promovare în SuperLigă, nu se regăsește și coboară tot mai jos în clasamentul seriei a 7-a a Ligii a III-a, tot mai aproape de zona retrogradării.
Echipa care a reușit ultima contraperformanță a fost: Matei – Mar, Martinovic, Kun, Anchidin- Ciobanu (68 Chender), Georgiu (46 T. Mureșan), Oltean, Popovici – Stoyanov (46 Blejdea), A. Pop ( 82 Dumitru).
Szekely Csaba
Articolul Unirea Dej, un nou eșec usturător pe teren propriu apare prima dată în ziarulfaclia.ro.