Statele Unite vor începe să furnizeze Ucrainei informații pentru a sprijini atacurile cu rachete cu rază lungă de acțiune asupra infrastructurii energetice a Rusiei, marcând astfel o premieră pentru administrația Trump, care nu a mai aprobat până acum un astfel de ajutor.
Potrivit Wall Street Journal (WSJ), președintele Trump a autorizat recent Pentagonul și agențiile de informații să ajute Kievul în aceste atacuri, ba mai mult, Washingtonul îi îndeamnă și pe aliații din NATO să procedeze la fel.
Decizia reflectă o implicare mai profundă a Statelor Unite în sprijinul acordat Ucrainei, în condițiile în care negocierile de pace cu Moscova au stagnat.
Oficialii au declarat că informațiile vor permite Ucrainei să lovească „rafinării, conducte, centrale electrice și alte infrastructuri aflate departe de granițele sale”, cu scopul de a slăbi economia de război a Rusiei.
Administrația Trump analizează, de asemenea, livrarea de rachete ”Tomahawk” și ”Barracuda”, care ar putea lovi ținte aflate la până la 500 de mile (aproximativ 800 km) distanță.
„Așteptăm instrucțiuni scrise de la Casa Albă înainte de a împărtăși informațiile necesare”, a declarat un oficial american pentru WSJ.
Această evoluție are loc pe fondul schimbării retoricii lui Trump privind războiul din Ucraina.
Deoarece eforturile sale de a media pacea între Kiev și Moscova nu au avut până acum succes, președintele american și-a arătat frustrarea față de președintele rus Vladimir Putin și a făcut recent cele mai pro-ucrainene declarații de până acum.
Articolul Undă verde de la Trump! Serviciile de informații americane vor ajuta Ucraina să lovească structura energetică a Rusiei apare prima dată în ziarulfaclia.ro.