Piatra Neamț este gazda Cupei României la volei feminin din acest an. Fetele de la U Cluj se pregătesc să intre în competiție cu un meci dificil împotriva echipei CS Rapid București, sâmbătă 15 februarie, de la ora 16.30, în Sala Polivalentă din localitate.
CS Rapid Bucuresti este un adversar puternic, dar staff-ul și jucătoarele echipei clujene au subliniat importanța unei atitudini pozitive și a luptei pentru fiecare punct. Conștiente de provocarea care le așteaptă, sportivele Universității sunt hotărâte să abordeze meciul cu determinare, dorință și încredere.
,,Ne așteaptă un meci dificil în Cupa României, împotriva echipei Rapid Bucuresti. Intrăm pe teren cu determinare, dorință și încredere că putem face un joc bun. Este o oportunitate de a ne testa nivelul și de a demonstra că putem pune probleme oricărei echipe. Vom lupta pentru un rezultat cât mai bun!”, a spus Bara Alexandra Tatiana, înaintea confruntării.
Partida poate fi urmărită pe FRTTV.
Articolul U Cluj debutează sâmbătă în Cupa Romaniei la volei feminin apare prima dată în ziarulfaclia.ro.