June 13, 2026

U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă de Valencia Basket cu scorul de 98-74 (30-15, 23-21, 17-16, 28-22), miercuri seara, în Spania, într-un meci din sferturile de finală ale competiţiei masculine de baschet EuroCup.

Valencia, cea mai bună echipă din sezonul regulat, a câştigat ambele meciuri cu ”U” din grupă, 105-96 la Cluj-Napoca şi 108-80 la Valencia.

Reclamă

Ibericii s-au impus fără drept de apel, după ce au controlat jocul de la un capăt la altul.

Cei mai buni jucători ai campioanei României au fost Zach Hankins, cu 12 puncte, 13 recuperări, şi Zavier Simpson, cu 12 p, 10 pase decisive. Evoluţii notabile au avut şi Karel Guzman, cu 11 p, 3 rec, Gediminas Orelik, cu 11 p, 4 rec, şi Adam Mokoka, 12 p, 5 rec.

Reclamă

De la gazde s-au remarcat Chris Jones, cu 14 p, 9 pd, Semi Ojeleye, cu 13 p, 4 rec, Jean Montero, 12 p, 3 pd, Matthew Costello, 10 p, 7 rec, Xabi Lopez-Arostegui, 10 p, 3 pd.

U-BT Cluj-Napoca a disputat sferturile de finală ale EuroCup pentru al doilea an consecutiv, după ce în 2024 s-a calificat direct din grupă.

Articolul U-BT Cluj-Napoca, eliminată din EuroCup de Valencia Basket apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Reclamă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *