March 3, 2025

Kremlinul a asigurat joi că preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump au convenit, în timpul convorbirii lor telefonice de miercuri, iniţierea tratativelor pentru încheierea războiului din Ucraina, în timp ce aceasta din urmă şi Uniunea Europeană cer să participe la viitoarele negocieri, consemnează agenţia EFE.

„Există un acord (între Putin şi Trump n.red) că o soluţionare este posibilă prin negocieri de pace”, a declarat la conferinţa sa zilnică de presă Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.

„De acum înainte trebuie să aşteptăm primele rezultate ale muncii noastre comune”, a indicat Peskov, adăugând că Trump şi Putin nu au abordat în mod precis posibilitatea unei încetări a focului în Ucraina.

Cât despre negocierile convenite, Peskov a menţionat că Moscova a început deja să formeze grupul de lucru care va participa la acestea, iar „principalul interlocutor” al său în negocierile privind Ucraina va fi Washingtonul.

Rusia nu se opune participării Ucrainei la acest proces, dar are în vedere două formate de negociere, unul cu Washington şi celălalt cu Kiev, asigurând că, „fără nicio îndoială, Ucraina va participa într-o formă sau alta la negocieri”.

În ce priveşte participarea Uniunii Europene, această chestiune nu a fost abordată în convorbirea dintre Putin şi Trump, a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Acesta a semnalat că europenii vor trebui să vorbească cu Washingtonul pentru „a-şi marca într-un fel locul la negocieri”.

Pe lângă negocierile de pace, Putin şi Trump au convenit să continue contactele bilaterale, inclusiv printr-o întâlnire similară celei pe care au avut-o la Helsinki în 2018. Preşedintele american a sugerat Arabia Saudită ca loc pentru o prima întâlnire, în timp ce Kremlinul a apreciat că este încă prematură discuţia despre locul şi data unei asemenea reuniuni, dar consideră capitala saudită Riad drept o opţiune bună „pentru ambele ţări”.

Totuşi, Peskov a avertizat că nu a fost luată nicio decizie asupra unui astfel de summit care ar putea avea loc peste mai multe „săptămâni sau chiar luni”.

În acest timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut în faţa presei că a fost „neplăcut” să afle că Trump a discutat cu Putin înaintea lui şi a susţinut că Ucraina nu va accepta să îi fie decisă soarta în lipsă printr-un acord între Moscova şi Washington.

„Noi, ca ţară independentă, pur şi simplu nu vom putea accepta vreun acord fără implicarea noastră”, a spus preşedintele ucrainean. El a cerut ca SUA şi Ucraina să schiţeze un plan de încheiere a războiului înainte de a discuta cu Rusia. „Reuniunile între Ucraina şi SUA sunt prioritare pentru noi. Şi numai după aceste reuniuni, după elaborarea unui plan pentru a-l opri pe Putin, cred că va fi corect să vorbim şi cu ruşii”, a indicat Zelenski.

Preşedintele ucrainean a cerut de asemenea implicarea UE şi Marii Britanii în aceste negocieri. „Este foarte important pentru Ucraina ca europenii să fie la masa negocierilor. Astăzi, 80% din preţul războiului este plătit de Ucraina şi Europa”, a argumentat Zelenski, recunoscând în acelaşi timp că Washingtonul este „cel mai mare donator” de ajutor militar pentru Kiev.

Discuţia dintre Trump şi Putin i-a luat prin surprindere pe oficialii europeni, care şi-au manifestat frustrarea în faţa perspectivei de a fi excluşi de la masa negocierilor.

„Orice acord (încheiat) pe la spatele nostru nu va funcţiona, orice acord va avea de asemenea nevoie de participarea Ucrainei şi a Europei”, a declarat şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, care a asigurat Ucraina că va beneficia în continuare de ajutorul UE dacă Kievul refuză termenii vreunui acord de pace convenit peste capul ei de Rusia şi SUA.

De asemenea, nu este „o tactică bună” să se cedeze în faţa Rusiei chiar înainte ca negocierile să înceapă, a completat Kallas, după ce secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a considerat nerealiste aderarea Ucrainei la NATO şi revenirea acestei ţări la graniţele de dinainte de 2014, anul când Rusia a anexat Crimeea şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei au lansat primul conflict armat.

De partea sa, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a cerut ca negocierile de pace să fie desfăşoare în aşa fel încât rezultatul lor să nu poată fi considerat o „înfrângere” pentru Occident.

„În acelaşi timp, este important să ne asigurăm că Putin înţelege că Occidentul este unit, că Ucraina primeşte tot sprijinul de care are nevoie pentru a se impune” şi că negocierile se vor încheia numai atunci când se va putea garanta că rezultatul lor va fi unul „durabil”, a concluzionat Rutte.

Articolul Trump şi Putin sunt de acord că războiul în #Ucraina trebuie să se încheie apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *