Noul preşedinte american Donald Trump, care a depus luni jurământul, a criticat decizia lui Joe Biden – chiar înainte de a părăsi Casa Albă – de a acorda graţieri preventive mai multor personalităţi politice şi unor membri ai familiei sale, informează AFP.
„Voiam să vorbesc despre lucrurile pe care le-a făcut Joe astăzi, cu graţierea unor oameni care sunt foarte, foarte vinovaţi de delicte foarte grave”, a declarat republicanul într-un al doilea discurs după ceremonia de învestire. El s-a referit în special la membrii comisiei de anchetă parlamentară care au denunţat rolul jucat de Trump în atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.
Însă Trump se pregăteşte la rândul lui să emită un număr mare de graţieri pentru inculpaţii puşi sub acuzare pentru atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA şi intenţionează să reducă pedepsele acelora care au atacat forţele de ordine, a informat luni ABC News, citând surse neidentificate, transmite Reuters, care nu a putut confirma relatările.
ABC News a relatat că planurile s-ar putea schimba înainte ca ordinele de graţiere să fie emise oficial.
ABC News a mai transmis că Trump plănuia să anuleze condamnările pentru cei care nu au comis violenţe în timpul asaltului asupra Capitoliului. Trump încearcă să comute pedepsele celor condamnaţi pentru atacuri asupra forţelor de ordine, o mişcare care ar putea permite eliberarea susţinătorilor săi aflaţi în prezent în închisoare, potrivit relatării ABC News.
Articolul Trump condamnă decizia lui Biden de a graţia persoane „vinovate de delicte foarte grave” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.