April 13, 2025

Cadrele medicale de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca au realizat la finalul săptămânii trei transplanturi renale, printre care un caz pediatric de o complexitate ridicată, au informat reprezentanții ICUTR.

Este vorba de un băiat, în vârstă de nouă ani, care a primit o nouă șansă la viață. Mama lui i-a donat un rinichi, iar medicii clujeni au realizat transplantul renal cu success. „În ultimele 48 de ore, echipa Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca a realizat cu succes trei transplanturi renale, confirmând încă o dată excelența și dedicarea echipei noastre medicale. Printre aceste cazuri se numără și un transplant pediatric deosebit de complex, efectuat la un băiat de doar nouă ani. Pacientul suferea de o boală polichistică hepato-renală, cu nefrectomie pentru detresă respiratorie la 2 ani și rinichi restant polichistic de mari dimensiuni ce a impus, în cadrul aceleiași intervenții chirurgicale, extirparea rinichiului afectat și transplantul renal de la mama sa, care i-a oferit nu doar un organ, ci și o nouă șansă la viață”, au transmis cadrele medicale.

Șapte copii au trecut prin transplant renal

În anul 2025, până în prezent, la ICUTR s-au realizat 27 de transplanturi renale, dintre care șapte au fost la pacienți pediatrici, reprezentanții Institutului considerând că aceste asunt dovezi clare a angajamentului cadrelor medicale pentru toate categoriile de pacienți, indiferent de vârstă sau complexitate. Aceste reușite reiterează nevoia stringentă de dezvoltare a Institutului într-un sediu nou, modern și adaptat cerințelor actuale, care să permită extinderea activității, reducerea listelor de așteptare și salvarea a și mai multor vieți, au precizat aceleași cadre medicale.

Totodată, reprezentanții Institutului au mulțumim tuturor cadrelor medicale implicate, familiilor donatorilor și celor care susțin necondiționat misiunea ICUTR.

Tia SÎRCA

 

Articolul Trei transplanturi renale la ICUTR. Un băiețel  de 9 ani, salvat de rinichiul mamei apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *