October 23, 2024

Noul Consiliu Județean Cluj se constituie, joi, 24 octombrie ca urmare a alegerilor din iunie.

Trei dintre consilierii județeni aleși în iunie au renunțat la mandat, locul lor urmând să fie luat de supleanții de pe listă. Este vorba de liberalul Alin Tișe care a candidat pe lista de consilieri dar și pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. Cum a obținut un nou mandat de președinte, Alin Tișe a renunțat la mandatul de consilier. De asemenea au renunțat la mandat liberalul Cristian Haiduc și social democratul Ioan Oleleu.

În cadrul acestei ședințe, consilierii județeni validați vor depune jurământul, oficializând astfel constituirea noului for județean. Această ceremonie marchează începutul noii legislaturi, în care aleșii își vor prelua atribuțiile și vor începe activitatea în serviciul județului Cluj.

Totodată va avea loc depunerea jurământului de către Alin Tișe ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj în urma alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din data de 9 iunie 2024 și se vor constitui grupurile de consilieri judeţeni.

Majoritatea politică în forul deliberativ județean va fi asigurată de PNL și UDMR iar potrivit înțelegerilor cele două funcții de vicepreședinți vor fi asigurate de liberalul Radu Rațiu și de către Vakar Istvan-UDMR.

În urma votului de duminică pentru alegerile locale, PNL a obținut 13 mandate de consilieri județeni iar PSD va avea în deliberativul județean 7 reprezentanți. De asemenea, UDMR a obținut cinci mandate și încă unul la redistribuire, ceea ce înseamnă șase mandate. Șase mandate a obținu și Alianța ADU formată din PMP, Forța Dreptei și USR iar Alianța pentru Unirea Românilor va avea patru reprezentanți în Consiliul Județean Cluj.

Din partea PNL vor face parte în deliberativul județean Florin Stamatian (reputat medic și fost deputat PNL Cluj); Marc Marinela (actual consilier județean și șefa ISJ Cluj); Rațiu Radu (actual consilier local la Cluj-Napoca și director Cluj Arena); Maria Forna (actual consilier județean și șefa ATOP Cluj); Ovidiu Stănilă (managerul spitalului din Turda); Ignat Morar (fiul primarului din Dej); Iuliu Sămărtean (actual consilier județean); George Moldovan (maior în rezervă din Turda); Cristian Ciuta (actual consilier județean); Molhelm Bashar (actual consilier județean, fiul omul de afaceri Eiad Molhem, care deține lanțul de restaurante fast-food); Georgiana Sima (actual consilier județean și șefa TNL Cluj).

PSD va fi reprezentat în Consiliul Județean de Alexandru Cordoș (consilier județean); Remus Lăpușan (fost membru PSD Cluj și fost președinte al organizației județene); Laura Elena Chiorean (consilier județean); Andrei Bradea; Luana Beatrice Șerban; Valentin Cuibus iar AUR de către Cristian Șipoș (totodată candidat la președinția județului); Valentin Curea; Vicențiu Mircea Irimie și Alexandru Dan Petaca.

UDMR îi va trimite să reprezinte interesele acestei formațiuni în Consiliul Județean pe Vakar Istvan, Balla ferenc, Res Eva, Antal Gheza, Szabo Csorba Szuszanna și pe Lorinczi Zoltan.

Alianța Dreapta Unită va fi reprezentată de Mihai Iepure-medic, Ionuț Florea-economist, Dorel Secară-fermier, Adrian Pițu- programator; Marius Sironka-expert administrație public, Ionela Timiș, manager de proiect.

În perioada următoare urmează să fie validate mandatele supleanților de pe listele de candidați care vor lua locurile în urma renunțării la calitatea de consilier județean a lui Alin Tișe, Cristian Haiduc și Ioan Oleleu. Este vorba Paul Țiriac-PNL (șeful departamentului de evenimente de la BT Arena), medicul Igor Cojocar din Turda și de Horea Dorin Chirteș.

Majoritatea în deliberativul județean Cluj va fi asigurată de cei 13 consilieri PNL și cei șase consilieri UDMR.

Cosmin PURIȘ

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *