November 26, 2024

Peste 600 de porci au murit într-un incendiu izbucnit în localitatea clujeană Lita. Din primele cercetări reiese că focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit. În urma apelului lansat la ora 03.46, la fața locului s-au deplasat echipajele de la Garda de Intervenție Băișoara. Ajunși la fața locului pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat la un singur imobil, de aproximativ 1.000 mp, solicitând suplimentarea forțelor. Astfel, la misiune au luat parte câte o autospecială de la Turda, respectiv Florești. Pompierii s-au luptat cu focul mai bine de două ore deoarece  flăcările au fost favorizate de materialele combustibile din interior, precum panourile din plastic care separau boxele unde se aflau porcii. Totodată, acoperișul era construit din panouri de tip sandwich. „Pe parcursul intervenției, un bărbat de aproximativ 30 de ani a suferit un atac de panică, fiind evaluat de către paramedicii SMURD. Ulterior, acesta nu a necesitat transportul la spital. Din nefericire, 612 porci nu au putut fi salvați”, a anunțat ISU Cluj. Forțele au revenit la subunități la ora 05.55.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *