March 31, 2025

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat că a identificat o soluție financiară care va permite dezvoltarea Aeroportului ”Avram Iancu” Cluj, inclusiv extinderea pistei. El a spus că a avut o discuție cu directorul Aeroportului, David Ciceo în cadrul căreia i-a propus ca pentru continuarea modernizării aeroportului să emită obligațiuni pe Bursa de Valori București (BVB), suma care ar urma să fie atrasă fiind de 300 de milioane de euro.

„Cei de la BVB au spus că ar fi o chestiune extraordinară, fiind prima și unica din România prin care un aeroport de stat ar reuși să atragă capital privat prin emiterea de obligațiuni pe bursă.

Dacă ar atrage acești bani, aeroportul ar putea finaliza devierea Someșului fără să mai stăm după banii de la Guvern, să prelungească pista nouă la 3500 de m, să extindă și pista veche și să facă un terminal Cargo, fără să mai cheltuim niciun bani din buzunarul cetățeanului.

BVB ar fi încântată să ne fie partener. Dacă această procedură s-ar finaliza, am reuși să trecem în altă etapă de dezvoltare a aeroportului”, a explicat Tișe.

El a menționat că ideea i-a venit după ce anul trecut forul județean a emis obligațiuni în plasament privat, sub forma a  756,800 obligațiuni dematerializate, fiecare în valoare de 100 Euro, listate la Bursa de Valori București.  Maturitatea împrumutului e de 10 de ani, cu scadență în 2033 și cu o opțiune de rambursare anticipată în anul 2029. Valoarea obligațiunilor este de 75.680.000 euro.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *