March 18, 2025

Mai multe obiective din Parcul Etnografic „Romulus Vuia” intră în restaurare

Douăsprezece obiective muzeale din Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din zona Hoia vor fi restaurate în cadrul unui program cu finanțare de la Ministerul Culturii. Contractul de finanțare a fost deja semnat între Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Institutul Național al Patrimoniului, fondurile fiind asigurate prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea III/2024

Cele 12 obiective muzeale incluse în acest program sunt: gospodăriile Mărișel, Telciu, Bedeciu, Cămârzana, Maramureș, Geaca, dugeana de joc Ilva Mică, instalațiile tehnice tradiționale provenind din localitățile Rimetea, Botiza, Gladna, Ieud și Herepia. Acestea vor beneficia de lucrări de reparații și reabilitare, finanțarea asigurată fiind de 2.051.459 lei.

Tot prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea III/2024, Muzeul Etnografic al Transilvaniei va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 225.000 lei, în vederea realizării proiectului Vivanții: Anotimpurile (Trecerea timpului prin datini, sărbători, tradiții în satul transilvănean) depus în cadrul subprogramului Punerea în valoare – interpretare și prezentare – a monumentelor etnografice. Proiectul ”Vivanții: Anotimpurile” își propune să pună în valoare patrimoniul Parcului Etnografic ”Romulus Vuia”, dându-i viață prin crearea unor evenimente în care să se îmbine elementul uman, textul, muzica, povestea, gastronomia, costumul, tradiția, sărbătoarea.

Activitățile în cadrul celor două proiecte se vor desfășura pe parcursul anului 2025.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este cel mai vechi muzeu etnografic din România. A fost înfiinţat la 16 iunie 1922 şi a reuşit să tezaurizeze pînă acum peste 120.000 de documente privind cultura populară, în scopul cunoaşterii vieţii şi civilizaţiei poporului român şi a naţionalităţilor conlocuitoare din spaţiul românesc. Azi patrimoniul muzeului cuprinde peste 97.000 de obiecte.
Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” – primul muzeu etnografic în aer liber din România şi al şaselea din Europa – a fost înfiinţat la 12 aprilie 1929, fiind parte integrantă a Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi avînd un plan tematic elaborat de către profesorul Romulus Vuia – primul director al muzeului, care a pornit de la necesitatea de a se realiza un muzeu etnografic complex, în care expunerea pavilionară şi cea în aer liber să se completeze reciproc. În cadrul Parcului, cu un perimetru de 15 ha, un accent deosebit s-a pus pe două sectoare: sectorul instalaţiilor tehnice ţărăneşti şi al atelierelor meşteşugăreşti şi pe sectorul tipurilor zonale de gospodării şi al monumentelor de arhitectură populară.
În prezent Muzeul Etnografic al Transilvaniei îşi desfăşoară activitatea în două secţii: în Palatul Reduta – monument istoric în care s-a judecat Procesul Memorandiştilor (1894) – se găseşte expoziţia de bază, iar în Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia”, de la Hoia se află secţia în aer liber.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *