Cetăţeni ruşi intervievaţi de AFP pe străzile Moscovei şi-au exprimat sâmbătă satisfacţia faţă de afrontul suferit de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Washington şi speranţa ca SUA să poată pune capăt conflictului în Ucraina.
Zelenski a fost admonestat vineri la Casa Albă de către liderul american Donald Trump şi vicepreşedintele său JD Vance care l-au acuzat că nu vrea să negocieze pacea în Ucraina şi că nu este destul de recunoscător pentru ajutorul american furnizat Kievului pentru a face faţă invaziei ruse.
Această altercaţie de o violenţă inedită a dus la plecarea înainte de vreme a preşedintelui ucrainean de la Casa Albă, fără a semna acordul asupra minereurilor rare pentru care făcuse deplasarea la Washington.
„Sincer vorbind, este destul de agreabil că a primit o astfel mustrare la Casa Albă”, a rezumat Galina Tolstâh, 63 de ani, care lucrează la o creşă. „Este bine că lucrurile încep în fine să meargă în direcţia bună”, mai spune ea.
Fiodor, chelner în vârstă de 20 de ani, subliniază că schimbul de replici a fost „foarte straniu şi foarte puţin măgulitor pentru Zelenski în calitate de preşedinte”.
„Mi se pare că un preşedinte de ţară nu ar trebui să se comporte astfel”, a afirmat el despre Zelenski, care se angajase în ajun într-o dispută verbală cu Trump în faţa camerelor de filmat.
Potrivit lui, Donald Trump a spus preşedintelui ucrainean „un lucru foarte adevărat”, ştiind că Ucraina „nu are nicio carte câştigătoare în mână” în faţa Rusiei, care şi-a trimis trupele împotriva vecinului său în 2022. „În ceea ce priveşte semnarea unui acord de pace şi a unui acord de încetare a focului în general, ea (Ucraina) nu are multe opţiuni”, mai spune el.
Anastasia, o chelneriţă de 26 de ani, vrea la rândul său să creadă că o ruptură între Kiev şi Washington va pune capăt conflictului în Ucraina.
„Nu este un lucru bun, desigur, că această situaţia s-a întâmplat. Dar, în general, toţi suntem fericiţi că totul merge spre concluzia sa logică”, spune ea.
„În general, toată lumea s-a săturat de acest război, nu doar Rusia, ci toată lumea”, afirmă Marcel, un psiholog de 56 de ani.
Confruntarea între Donald Trump şi Volodimir Zelenski i-a şocat pe liderii europeni care s-au grăbit să-i ia apărarea preşedintelui ucrainean.
„Europa începe probabil abia acum să recunoască situaţia în care se află, în ceea ce priveşte perspectivele sale pe termen mediu şi lung fără umbrela americană”, afirmă politologul rus Konstantin Kalacev.
„Este clar că doar Vladimir Putin este pe cale să câştige. El pare ca o stâncă în contextul acestor certuri”, adaugă expertul rus, subliniind că în ceea ce priveşte perspectivele pe termen mediu şi lung „Rusia este de asemenea perdantă” şi că cu un acord „acum, calea spre pace ar fi mai scurtă”.
Diplomaţia rusă a estimat la rândul său sâmbătă că deplasarea lui Zelenski la Washington a fost un „eşec complet” şi că liderul ucrainean a primit o „lecţie de morală” din partea lui Donald Trump.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, l-a criticat pe Volodimir Zelenski pentru „comportamentul scandalos de nepolitos” şi pentru că „refuză pacea”.
Dacă preşedintele american s-a apropiat în mod neaşteptat în ultimele săptămâni de poziţiile Moscovei, ruşii intervievaţi de AFP s-au arătat sceptici cu privire la motivele sale reale.
„Nu cred ca el să fi devenit un aliat, îşi are propria agendă”, apreciază Galina Tolstâh.
Potrivit lui Vitali Kuraghin, un artist pensionar de 67 de ani, Donald Trump este o „vulpe vicleană”. „Ce a câştigat Rusia din asta? El (Donald Trump) este pentru America”, constată el.
Articolul Satisfacție la Moscova apare prima dată în ziarulfaclia.ro.