Membrii Filialei Cluj a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „ Al. I. Cuza” protestează față de încercarea de a elimina prevederea legală conform căreia pensiile militarilor sunt actualizate corespunzător soldei de grad a militarilor activi.
Ei solicită printr-o scrisoare deschisă adresată guvernanților și Parlamentului să se acţioneze în aşa fel încât să nu mai fie discriminare între gradele militare ale militarilor din activitate şi gradele militarilor aflaţi în rezervă. „Gradul militar este unic atât pe timp de pace, criză sau război, atăt pentru militarul activ cât şi pentru militarul aflat în rezervă sau retragere”, spun rezerviștii militari.
„Situaţia geopolitică regională este extrem de gravă. Războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei a ajuns la graniţa de est a României.
Conducerea statului român trebuie să manifeste, conform Constituţiei României, responsabilitate pentru securitatea şi apărarea ţării şi să ia măsuri pentru întărirea sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Armata este principala structură din sistemul naţional de apărare , ordine publică şi securitate naţională care se impune să fie încadrată, dotată şi pregătită pentru apărarea ţării în cadrul alianţei politico-militare NATO. Militarii în rezervă au obligaţia de a participa la diferite forme de pregătire iar în situaţii de criză şi război vor fi mobilizaţi pentru a participa la apărarea ţării împreună cu militarii activi. Situaţia socială a militarilor în rezervă şi în retragere este extrem de dificilă din punct de vedere al pensiilor militare şi al asistenţei medicale. Legea nr 223 / 2015 privind pensiile militare de stat a statuat principiile pentru calcularea pensiilor militare pe baza Legii nr 80 / 1995 şi a criteriilor elaborate de Ministerul Apărării Naţionale. OUG 59 / 2017 a stopat procesul actualizării pensiilor militare cu creşterea soldelor militarilor în activitate şi de 7 ani pensiile militare nu au fost majorate cu procentul de creştere al soldelor militarilor activi”, transmis membrii Filialei Cluj a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „ Al. I. Cuza”.
Ei susțin că Guvernul a adoptat OUG nr 26 / 2024 care prevede la art. XI actualizarea cuantumului sodei de grad la personalul militar, poliţişti şi poliţişti de penitenciare începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei. Totodată, precizează că la Camera Deputaților, Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avut în lucru Plx 2015 / 2024, proiect de lege pentru aprobarea OUG nr 28 / 2024, la care pe baza prevederilor din OUG nr 26 / 2024, a elaborat un amendament pentru aplicarea acestei măriri a cuantumului soldei de grad şi pentru pensionarii militari, poliţişti şi poliţişti de penitenciare.
„Legea nr. 223 / 2015 privind pensiile militare de stat a avut prevăzut în forma adoptată şi promulgată de preşedinte, la art. 60 alin.( 1 ), actualizarea cuantumului soldei de grad din baza de calcul a pensiei militare, în conformitate cu cea aplicabilă militarilor în activitate, aceeaşi prevedere fiind prevăzută şi în Legea nr 80 / 1995. În acest context protestăm împotriva poziţiei avute de reprezentantul Ministerului Apărării Naţionale care s-a opus amendamentului Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională di Camera Deputaţilor care prevedea actualizarea părţii pensiei militare corespunzătoare soldei de grad a militarilor activi”, se precizează în documentul transmis de membrii Filialei Cluj a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „ Al. I. Cuza”.
C.P.