Deputatul PSD de Cluj, Răzvan-Iulian Ciortea, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a atras atenția în cadrul unei declaraţii politice că România trebuie să profite de oportunitatea de a-şi consolida industria naţională de apărare şi de a deveni un actor relevant în arhitectura europeană de securitate.
„România are şansa de a nu fi doar un consumator de echipamente militare produse în alte ţări, ci şi un furnizor de tehnologie şi un actor relevant în lanţurile europene de producţie”, a declarat deputatul PSD.
Acesta a subliniat importanţa modernizării industriei naţionale de apărare, afirmând că „România are deja o bază industrială în domeniul apărării, dar aceasta necesită investiţii substanţiale pentru a deveni competitivă la nivel european. Fără modernizare şi sprijin guvernamental, riscăm să rămânem doar spectatori ai acestui proces de reînarmare, fără beneficii economice reale pentru ţara noastră”.
În acest context, deputatul PSD a evidenţiat importanţa programului ReArm Europe, un plan ambiţios lansat la nivel european pentru creşterea capacităţilor de apărare ale statelor membre. „Prin acest program, statele membre vor putea investi masiv în dotarea armatelor naţionale, fără a fi constrânse de regulile fiscale stricte ale UE. România trebuie să profite de această oportunitate pentru a-şi dezvolta propriile capacităţi de producţie şi pentru a deveni un jucător important pe piaţa europeană de apărare”, a afirmat Răzvan Ciortea.
Răzvan Ciortea a evidenţiat şi impactul economic al investiţiilor în apărare, susţinând că direcţionarea fondurilor în industria românească va avea efecte benefice pentru economie şi forţa de muncă: „Premierul Marcel Ciolacu a subliniat un aspect esenţial: fondurile destinate apărării trebuie să ajungă în primul rând în industria românească, astfel încât să stimulăm producţia internă, să creăm locuri de muncă şi să asigurăm un ciclu economic benefic pentru ţară”.Deputatul social-democrat a reiterat, de asemenea, poziţia clară a României în ceea ce priveşte conflictul din Ucraina: „Subliniez un principiu fundamental al poziţiei României: Da pentru întărirea capacităţilor proprii de apărare, Nu pentru trimiterea de trupe româneşti în Ucraina!”.
Acesta a adăugat că România trebuie să fie un factor de stabilitate în regiune, pregătită pentru orice scenariu, printr-o strategie bazată pe investiţii şi modernizare.Pe lângă modernizarea fabricilor de armament, Ciortea a insistat şi asupra nevoii de a investi în cercetare şi inovare: „Viitorul apărării se bazează tot mai mult pe tehnologii avansate, inteligenţă artificială, sisteme autonome şi apărare cibernetică. România are specialişti capabili să contribuie la aceste inovaţii”.
Răzvan-Iulian Ciortea a mai ținut să evidențieze angajamentul său de a sprijini toate măsurile necesare pentru modernizarea industriei naţionale de apărare, atragerea de fonduri europene şi crearea unui cadru legislativ favorabil.„România are toate atuurile pentru a deveni un actor relevant în arhitectura de securitate europeană – trebuie doar să acţionăm cu viziune şi determinare!”, a concluzionat deputatul PSD.
Articolul Răzvan Ciortea: România trebuie să profite de oportunitatea de a-şi consolida industria naţională de apărare apare prima dată în ziarulfaclia.ro.