April 29, 2026

Preşedinta Curţii de Apel Bucureşti (CAB), Liana Arsenie, a declarat, duminică seara, că pare că se doreşte o preluare a controlului asupra puterii judecătoreşti, existând, în opinia sa, un scenariu matematic, dar foarte cinic în acest sens.

„Pare că se doreşte o preluare a controlului asupra puterii judecătoreşti. Nu doar pare. Este un scenariu matematic, dar foarte cinic, prin care se încearcă o conservare a puterii prin controlul puterii judecătoreşti. Un plan matematic, tehnic şi foarte cinic. (…) Când vorbim de plan matematic, ne gândim la rigoare ştiinţifică şi pare că tot acest plan este unul foarte riguros, organizat, pus la punct, în care folosim expresii care pot să creeze emoţii, folosim imagini care pot să creeze emoţii, dar nevoia este reală, de preluare a puterii judecătoreşti”, a spus Liana Arsenie, la Antena 3.

Ea a afirmat că „toată puterea dusă într-o singură mână înseamnă dezechilibru şi dispariţia statului de drept”, punctând că puterea executivă „devorează” practic puterea legislativă.

„În arhitectura statului, Constituţia prevede trei puteri, trei piloni pe care după care funcţionează statul român. Puterea executivă, puterea legislativă şi puterea judecătorească. Toţi aceşti piloni înseamnă împărţirea puterii şi înseamnă un echilibru. Toată puterea dusă într-o singură mână înseamnă dezechilibru, înseamnă dispariţia şi disoluţia statului de drept. (…) Există magistraţi care, de câte ori se schimbă puterea politică, se duc să discute cu preşedintele, invocând nevoia de schimbare. (…) Eu pot doar să constat. Nu pot să fac acuzaţii. Acuzaţiile trebuie să fie făcute în temeiul dispoziţiilor legii şi să fie evaluate de către instituţiile autorizate. Pot doar să constat că puterea executivă practic devorează puterea legislativă. Nu mai avem Parlament care să legifereze şi există această nevoie de control asupra puterii judecătoreşti prin orice mijloace”, a spus Arsenie.

Ea a adăugat că, în acest sens, se constată că, „de fiecare dată când se schimbă puterea politică, în România există un grup restrâns şi nereprezentativ pentru judecători sau pentru procurori, un grup restrâns de judecători şi de procurori care merg şi acum la preşedintele Dan, aşa cum au mers şi la preşedintele Băsescu, cum au mers şi la preşedintele Iohannis”.

„Afirmând nevoia de schimbare şi de îmbunătăţire a sistemului de justiţie, practic ei solicită schimbări care să valideze eşecuri personale”, a declarat şefa CAB, referindu-se la magistraţii care au mers să discute cu preşedintele Nicuşor Dan.

Liana Arsenie a mai afirmat că a solicitat o întâlnire cu şeful statului, dar până în prezent nu a primit niciun răspuns.

„Am cerut o discuţie cu preşedintele ţării, am făcut şi o solicitare scrisă. Probabil că agenda domniei sale este încărcată, Urmează, mă gândesc, să fiu şi eu primită. (…) În acest moment, l-aş ruga pe domnul preşedinte ca atunci când susţine că sistemul de justiţie este condus prin teroare, când sistemul de justiţie este condus prin presiune, că este condus prin persecuţie, să se gândească la faptul că răul care se face nu este la adresa acelor magistraţi, ci este un rău ce vizează sistemul de justiţie în ansamblul său”, a mai precizat şefa Curţii de Apel.

Articolul Președinta Curții de Apel București: Se doreşte o preluare a controlului asupra puterii judecătoreşti apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *