
Pompierul clujean plutonier major Raul Oltean parte a echipei de alpiniști a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a câștigat locul 4 la competiția internațională Rescue Great Day desfășurată, în perioada 25 – 28 aprilie, în Sevilla, Spania.
Lotul reprezentativ de alpiniști al IGSU, din care face parte și subofițerul de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca, a obținut o performanță deosebită la întrecerea Rescue Great Day desfășurată la Sevilla, unde a concurat cu echipe din 35 de state. Românii au fost printre cei mai buni deși probele nu au fost deloc ușoare „Pompierii alpiniști au avut de parcurs mai multe probe cu diferite scenarii, precum salvarea, recuperarea și evacuarea victimelor sau animalelor dintr-un mediu natural (baraj, deversor și front stâncos) și din structurile mari și clădirile carismatice ale orașului.”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.
sursă foto: pagina ISU Cluj
Tia Sîrca