January 22, 2025

Pompierii clujeni au fost foarte solicitați și în weekendul trecut. Astfel, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului (ISU) Cluj anunță că în perioada 17-19 ianuarie 2025 a desfășurat 182 de misiuni. Dintre acestea, 37 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate, iar 145 de cazuri la care echipajele SMURD au intervenit au fost medicale.

În acest sens, pompierii amintesc intervenția din noaptea de vineri spre sâmbătă, la accidentul rutier petrecut în Cluj-Napoca, pe strada Constantin Brâncuși. Echipajele operative au găsit la fața locului un autoturism răsturnat pe plafon, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. În schimb, alte trei autoturisme au fost ușor avariate în urma accidentului. Nu au fost persoane care să necesite transportul la spital, iar la misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Un alt accident la care au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Turda este cel petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Petreștii de Jos. Pompierii au găsit la fața locului un autoturism răsturnat fără victime încarcerate. Un bărbat și o femeie de aproximativ 20 de ani, conștienți și cooperanți, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de către echipajul SAJ. La misiune a luat parte o autospecială cu modul de descarcerare. De asemenea, în aceeași noapte, pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în comuna Iclod, unde un bărbat a fost prins sub un tractor. Echipajele operative au găsit victima care prezenta leziuni incompatibile cu viața.

sursă foto: ISU Cluj

Articolul Pompierii au intervenit la un număr mare de accidente apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *