Un număr de 79 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei, au fost aplicate miercuri, 21 ianuarie 2026, de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla care au desfășurat o acțiune de tip „BLITZ” în comunele Jucu, Iclod, Bonțida, Aluniș, Cornești, Dăbâca, Mintiu-Gherlii, Fizeșu-Gherlii, Buza, Țaga și Cătina, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Activitățile au fost concentrate în principal pe componenta rutieră, urmărindu-se creșterea vizibilității elementului polițienesc în trafic și prevenirea producerii unor evenimente rutiere, prin prezență activă în zonele cu risc și în proximitatea unităților de învățământ. Astfel, pe parcursul acțiunii au fost legitimate 168 de persoane și verificate 166 de autovehicule, fiind aplicate 79 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei, fiind totodată reținute un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.
„În cadrul activităților, polițiștii au efectuat testări cu aparatul etilotest, demers care are ca scop prevenirea producerii unor evenimente rutiere și identificarea din timp a unor eventuale pericole în trafic, prin depistarea și îndepărtarea conducătorilor auto care ar putea reprezenta un risc pentru ceilalți participanți la trafic. Toate rezultatele testărilor au fost negative. Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, în baza analizelor operative, având ca obiectiv principal siguranța comunității și reducerea riscurilor în trafic”, anunță polițiștii clujeni.
T.S.
Articolul Polițiștii rutieri, verificări în mediul rural apare prima dată în ziarulfaclia.ro.