Mai mulți angajați ai instituțiilor publice din Cluj, care cumulau pensia cu salariul, au fost nevoiți să renunțe la locul de muncă în urma hotărârii recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Decizia, emisă în noiembrie 2024, prevede că funcționarii publici care solicită pensionarea își pierd raportul de serviciu, chiar dacă aleg să suspende plata pensiei.
Cea mai afectată instituție de decizia Înaltei Curți este Casa de Pensii Cluj. De aici au fost nevoiți să părăsească instituția șapte persoane pentru că cumulau pensia cu salariul Alți patru angajați au plecat prin pensionari, ceea ce a făcut că numai de la începutul anului 2025 Casa de Pensii Cluj să rămână fără 11 angajați.
Conform datelor obținute, din cele 93 de posturi prevăzute la Casa de Pensii Cluj 15 sunt vacante în prezent, ceea ce îngreunează activitatea instituției.
Pe lângă angajații pe perioadă nedeterminată, la Casa de Pensii Cluj mai lucrează alți 37 de persoane angajate cu contract pe perioadă determinată prin Planul Național de Redresare și Reziliență și a căror contract expiră în această primăvară. Reprezentanții instituției spun că nu se știe dacă se va prelungi contractul celor 37 de funcționari. În cazul în care vor rămâne doar funcționarii angajați pe perioadă nedeterminată situația se va complica pentru că în această perioadă se află în plină desfășurare cea de-a doua etapă de recalculare a pensiilor, un proces care se desfășoară cu dificultate din cauza volumului mare de muncă.
Probleme și la Agenția de Protecție a Mediului
Directorul Agenției pentru Protecția Mediului Cluj, Gheorghe Crăciun, menționează că în pofida volumului mare de lucru, trei salariați din cadrul agenției vor intra sub incidența legii care nu permite comasarea pensiei cu desfășurarea activității la o instituție de stat. „Avem personal puțin și apare o disproporție între numărul mare de activități din cadrul instituției și forța de muncă actuală. Ce să facem acum? Probabil, ca o primă soluție, vom încerca să distribuim sarcinile celor trei persoane care pleacă din agenție altor salariați. Mă îngrijorez și pentru faptul că undeva, spre toamnă, alți trei salariați vor pleca pentru că vor ajunge la vârsta pensionării. Vom fi și mai puțini. Lucrul nu se poate diminua, dimpotrivă, volumul crește, sarcinile sunt tot mai multe. Prcatic am avea nevoie de personal ca să lucrăm în condiții optime dar deocamdată nu putem face angajări!”.
C.P.
Articolul Plecarea angajaților pensionari blochează activitatea Casei de Pensii Cluj apare prima dată în ziarulfaclia.ro.