March 12, 2025

Social democratul Răzvan Ciortea a reușit să-și negocieze un loc într-o comisie din Camera Deputaților extrem de importantă în actualul context regional și global. Este vorba de Comisia de Apărare, Ordine Publică și Apărare Națională. Totodată, el va face parte din Comisia de Politică Externă, precum și din Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

În calitate de membru al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Apărare Națională deputatul social democrat spune că va acționa pentru îmbunătățirea cadrului legislativ astfel încât România să facă față provocărilor privind securitatea națională, în special la războiul hibrid care a atins cote alarmante.

Totodată, social democratul spune că va susține inițiativele de promovare a subiectului securității cibernetice pe agenda Parlamentului, dată fiind evoluția din ultima perioadă a amenințărilor cibernetice și impactul consistent al acestora în multiple domenii.

„Unul dintre atacurile de acest tip a vizat sistemele informatice ale Distribuție Energie Electrică România (DEER), însă astfel de atacuri au vizat și alte domenii. Trebuie să adoptăm urgent pârghii legislative acre să permită un răspuns prompt la astfel de atacuri”, a spus deputatul clujean.

El a mai spus că o altă prioritate a sa va viza instituirea de pârghii legislative care să eficientizeze lupta împotriva traficului și consumului de droguri. „Drogurile distrug vieți! Trebuie să acționăm până nu este prea târziu”, a precizat Răzvan Ciortea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *