8 noiembrie 2026
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, a declarat duminică seara că este „prudent optimist” în ceea ce priveşte victoria sa în faţa actualului premier Viktor Orban în alegerile legislative, care au înregistrat o prezenţă record la vot, relatează AFP şi Reuters.

„Suntem optimişti sau, mai degrabă, prudent optimişti”, a declarat el după închiderea secţiilor de votare şi publicarea mai multor sondaje independente realizate la sfârşitul săptămânii care arată o victorie a partidului său Tisza, cu peste 50% din voturi, în absenţa sondajelor la ieşirea de la urne.

„Nu vrem să câştigam un sondaj de opinie, însă vom câştiga alegerile”, a adăugat el.

La rândul său, şeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban a declarat că prezenţa record la vot la alegerile de duminică din Ungaria reprezintă rezultatul unui efort uriaş de mobilizare din partea partidului de guvernământ Fidesz, iar votul a fost unul democratic.

„Ne bucurăm că următorul parlament va avea acest mandat democratic puternic”, a declarat Gergely Gulyas, adăugând că este încrezător că Fidesz va obţine majoritatea.

Articolul Peter Magyar, „prudent optimist” apare prima dată în ziarulfaclia.ro. Peter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *