March 22, 2025

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care vizează aprobarea proiectului „Construirea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca” și a indicatorilor tehnico-economici ai investiției, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti, anunță reprezentanții CJ Cluj într-un comunicat de presă. Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică din România, va fi edificat pe un teren de aproximativ 17 hectare, în cartierul clujean Borhanci, și va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI.

Vorbind despre proiect, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, afirmă că este o nouă oportunitate valorificată pentru a construi la Cluj cea mai modernă unitate medicală pediatrică din țară. Avem un proiect matur din toate punctele de vedere care ne dorim să se materializeze cât mai curând. Spitalul Monobloc de Copii este cel mai important proiect al Clujului, în domeniul sănătății”, declară Tișe.

Proiectul forului administrativ județean care urmărește edificarea viitorului Spital Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, are o valoare de aproape 2 miliarde de lei, reprezentând 100% din finanțarea națională nerambursabilă. Unitatea cu profil regional, anunță aceiași reprezentanți, se dorește a fi un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari și un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg și complex de servicii medicale destinate micilor pacienți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *