April 29, 2026

Cu un spirit nativ în a ajuta sub multiple modalități persoanele vârstnice, antreprenorul Grupului ONCOS, ing. Vasile Onaca, care de peste zece ani de zile a organizat numeroase evenimente festive dedicate seniorilor județului Cluj, dar și alte evenimente caritabile oferite spitalelor, persoanelor în mare suferință, dar și unor cluburi sportive, acum a demarat un generos proiect investițional dedicat seniorilor.

Este vorba de construcția unui centru dedicat vârstei a treia, al cărui proiect a și primit avizul favorabil din partea comisiei de specialitate a Consiliului Județean Cluj.

Din informațiile oferite de președintele Consiliului de Administrație al Grupului ONCOS, ing. Vasile Onaca, sub al cărui manageriat fermele cresc anual șapte milioane de pui de carne livrată zilnic pentru consumul populației din județele Cluj, Bistrița Năsăud, Mureș, Maramureș, Sălaj și Alba, noul obiectiv este menit să ofere condiții excelente de viață unui număr de aproximativ 80 de vârstnici, într-un mediu bine echilibrat, stabilit prin acest proiect bine structurat.

Locația are o suprafață de aproximativ 12 mii mp, iar amplasamentul se bucură de un pitoresc natural excepțional datorită zonei împădurite și bogată în vegetație pe acest areal geografic din apropierea drumurilor DJ 108C și nu departe de DN 1 și E 60. Și tot aici, în vecinătate, se află clădirea… suferindă a fostei tabere pentru elevi.

De reținut este faptul că la această dată, pe terenul respectiv se află patru corpuri de clădiri, din care trei vor fi demolate pentru a face loc noii construcții moderne, bine dotată de către SC ONCOS Transilvania. Centrul va avea spații pentru recepție, cazare, asistență medicală, ergoterapie, activități social–culturale, administrație, servicii comune pentru rezidenți, personal și vizitatori, servicii gospodărești și servicii tehnico-edilitare.

În concluzie, centrul va dispune de un sistem mixt de cazare de tip hotelier și locuință în clădirea cu o înălțime de P+E+R.

Din descrierea proiectului făcută de către d. Vasile Onaca, am mai reținut că aici vor fi realizate căi de acces auto pentru aprovizionare, pentru parcare, ridicarea deșeurilor, accesul ambulanței la serviciile de asistență medicală, adică spații eficiente și ușor de parcurs pentru buna funcționare a centrului pentru seniori, care, în afara construcției propriu–zise, va mai include o zonă de parcuri, de dotări sportive și de agrement. Asemenea proiecte, au spus urbaniștii comisiei județene, am dori să primim cât mai multe spre a fi aprobate și implementate în județul Cluj

 

 

 

 

Articolul ONCOS va construi un centru pentru seniori în satul Leghia apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *